23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialAutostrada Bucureşti-Ploieşti nu este gata.Vezi de ce

Autostrada Bucureşti-Ploieşti nu este gata.Vezi de ce

Ministrul Anca Boagiu a declarat că cea mai mare problemă care întârzie finalizarea autostrăzii Bucureşti – Ploieşti este lipsa de cooperare dintre autorităţi, relatează Realitatea Tv.  

Ministerul Transporturilor lucrează la modificarea legii privind exproprierile, pentru a elimina problemele legate de lipsa de cooperare din partea autorităţilor publice şi locale, ceea ce întârzie execuţia lucrărilor, a explicat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Termenul estimat de finalizare pentru tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti este trimestrul al doilea din 2012, după ce iniţial trebuia să fie gata la sfârşitul anului trecut. Constructorii care nu vor respecta termenele vor fi penalizaţi cu 0,05% pe zi până la finalizarea lucrărilor, ameninţa Anca Boagiu în noiembrie anul trecut.

CNADNR a anunţat la 15 decembrie 2011 că Spedition UMB a încheiat lucrările de construcţie pentru tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti, între km. 48+200 – km. 62+000, în timp ce Euroconstruct Trading şi Pa&Co International vor fi penalizate pentru nefinalizarea lucrărilor pe acelaşi tronson. Penalităţile urmau să fie calculate de consultantul S.C. Consitrans SRL, desemnat pentru supervizarea lucrărilor de construcţie.

Ministrul Anca Boagiu a spus, referindu-se la tronsonul vizitat, că este un contract din 2007 “rostogolit” până în momentul în care constructorii au fost ameninţaţi cu rezilierea contractelor. “S-au mobilizat anul acesta cât s-au mobilizat, dar sunt lucruri care trebuie rezolvate, astfel încât să se respecte graficul stabilit”, a precizat Boagiu.

Premierul Emil Boc dădea asigurări, la începutul lunii noiembrie, că în primăvara lui 2012 va fi terminată autostrada Bucureşti-Ploieşti. “Cel târziu în primăvara anului viitor, întreaga autostradă Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă, practic este gata în decembrie, cu excepţia unui pod extrem de important şi care, din nefericire, nu va putea fi finalizat. În rest, este gata. Asta înseamnă că în primăvara viitoare, aprilie cel târziu, Bucureşti-Ploieşti e terminată”, spunea atunci Boc.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă