13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialARC: Dezbaterea anunţată pentru sâmbătă între Traian Băsescu şi Alina Mungiu, suspendată

ARC: Dezbaterea anunţată pentru sâmbătă între Traian Băsescu şi Alina Mungiu, suspendată

Alinaţa pentru o Românie Curată, care anunţase într-o postare pe site organizarea sâmbătă a unei dezbateri între preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele SAR Alina Mungiu Pippidi, precizează că evenimentul a fost suspendat, făcând public şi documentul Preşedinţiei în acest sens, transmite mediafax.

Într-un prim document postat pe site-ul ARC, purtând semnătura lui Bogdan Oprea , purtătorul de cuvânt al preşedintelui, şi adresat Alinei Mungiu-Pippidi, se arăta că şeful statului a decis să accepte propunerea pe care aceasta i-a adresat-o public de a participa la o dezbatere, erau enumerate câteva aspecte legate de organizarea evenimentului şi se preciza că este aşteptată confirmarea pe aspectele menţionate în vederea demarării organizării acestei dezbateri.

În a doua scrisoare, adresată în aceeaşi zi, 2 octombrie, de Mungiu-Pippidi lui Oprea, în răspuns la acceptarea de principiu a întâlnirii, preşedintele SAR făcea trei precizări arătând că, în măsura acceptării lor, dezbaterea poate continua aşa cum a fost programată. Mungiu-Pipiddi arăta, între altele, că preşedintele s-a referit la ea, persoană privată, de mai multe ori într-o emisiune de televiziune, iar acest fapt a determinat-o să propună întâlnirea, şi nu faptul că ar avea vreun mandat de reprezentare a manifestanţilor din Piaţa Universităţii sau Berlin, cele două manifestaţii la care a participat, ea precizând că nu are un asemenea mandat. Ea menţiona de asemenea că societatea civilă din piaţă nu va participa la dezbatere şi că nu va convoca membrii ARC.

O a treia scrisoare postată pe site-ul ARC, având semnătura lui Bogdan Oprea şi datată 4 octombrie, arată că el a primit scrisoarea Alinei Mungiu-Pippidi în care exprima noi condiţii referitoare la dezbaterea propusă preşedintelui, fiindu-i totodată reproşat acesteia că textul menţionat a fost făcut public împreună cu scrisoarea pe care el i-a adresat-o fără ca măcar să-l anunţe că va pune corespondenţa la dispoziţia presei. Alina Mungiu-Pippidi este informată că, întrucât, aşa cum a afirmat în textul trimis, doreşte o dezbatere ca persoană privată şi nu reprezintă societatea civilă şi nici manifestanţii din Piaţa Universităţii, o astfel de dezbatere nu poate avea relevanţă pentru opinia publică. De asemenea, este menţionat că, dacă în perioada următoare va fi asumat din nou de către aceasta rolul de reprezentant al societăţii civile, va fi analizată posibilitatea organizării unei dezbateri.

Alianţa pentru o Românie Curată anunţase anterior pe site că preşedintele Traian Băsescu ar fi urmat să participe, sâmbătă, la o dezbatere cu preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi, la Palatul Cotroceni, pe teme precum Roşia Montană, dezamăgirea tinerilor din stradă, referendumul pentru demiterea preşedintelui din vara anului trecut, precum şi anticorupţia.

Potrivit postării menţionate, întâlnirea rezulta în urma declaraţiilor recente ale şefului statului, la ProTv, referitoare la posibilitatea ca din manifestaţiile din Piaţa Universităţii împotriva proiectului minier de la Roşia Montană să se nască un partid, aşa cum a propus Alina Mungiu Pippidi, că aceasta ar putea fi bună de prim-ministru. Preşedintele SAR, Alina Mungiu Pippidi, a răspuns printr-o invitaţie la o dezbatere televizată, în direct şi la o oră de vîrf, preciza sursa citată.

Întrebat, duminică, la Pro TV, despre posibilitatea ca această mişcare de protest să ducă la apariţia unei noi forţe politice, Traian Băsescu a spus că ea ar fi “binevenită”.

“Eu înţeleg că domna Mungiu Pipidi este un factor de stimulare a mişcărilor. Cred că ar fi un foarte bun ministru al Economiei sau ministru al Finanţelor, să ia decizii, sau prim-ministru. Nicidecum nu este o ironie, este o convingere, pentru că înţeleg că dânsa a făcut programele de guvernare, de modernizare a statului. Eu nu am primit de la dânsa un astfel de program. Poate că ştie mult mai multe decât noi. Este timpul să se iasă din demagogie. Cei care cred că ştiu mai bine să intre în politică, iar dacă de acolo iese un partid curat, el este binevenit pe scena politică”, a spus el.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă