12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAlegerile din Moldova: campanie electorala pe seama Romaniei

Alegerile din Moldova: campanie electorala pe seama Romaniei

» Campania electorala din Republica Moldova, aflata pe ultima suta de metri, coincide cu inmultirea incidentelor care afecteaza cetateni romani.

» Oficiali de la CJ Iasi si CJ Vaslui au fost impiedicati sa intre in tara vecina, desi participau la un eveniment legat de Uniunea Europeana.

» Interdictia de intrare in Republica Moldova intervine la numai doua zile dupa ce alti doi cetateni romani au fost arestati, interogati cu pistolul pe masa si expulzati din Republica Moldova.

Presedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, precum si reprezentanti ai CJ Iasi au fost opriti de politistii moldoveni la Punctul de Trecere a Frontierei Albita. "Dupa aproximativ o ora si jumatate, politistii de frontiera le-au comunicat ca li se interzice intrarea in tara vecina si s-au postat in fata autoturismelor, pentru ca masinile sa faca cale intoarsa", a explicat purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Iasi, Sebastian Tataru. Oficialii de la cele doua consilii judetene din Romania urmau sa participe la o reuniune a Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru", Republica Moldova facand parte din Parteneriatul pentru Buna Vecinatate cu Uniunea Europeana. "Ni s-a spus ca suntem autoritati romane si nu avem voie sa trecem granita si sa intram in Moldova", a declarat presedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi.

 

Presedintele CJ Iasi, Constantin Simirad, care este si presedintele Euroregiunii "Siret-Prut-Nistru", spune ca se va adresa MAE si organismelor internationale: "Vom face un protest dupa ce ne vom documenta asupra motivatiei reale care a dus la refuzul trecerii celor din Iasi si Vaslui. Am solicitat sa ni se explice oficial motivatia interzicerii intrarii masinii CJ Iasi in Republica Moldova si inca nu am primit vreun raspuns".

Plangere la CEDO impotriva Republicii Moldova
Cei doi cetateni romani expulzati marti din Republica Moldova fara un motiv rezonabil au anuntat ca vor depune plangere la CEDO impotriva statului moldovean. Cei doi, Razvan Cazacu si Radu Popescu, ofereau consultanta politica Partidului Liberal Democrat, partid de opozitie proeuropean si moderat proromanesc. Ei au fost ridicati de pe strada, interogati pentru mai multe ore sub pretextul ca si-ar fi deranjat vecinii si obligati sa ia parte la ceea ce califica drept un simulacru de proces – dat fiind ca nu au fost prezentate probe nici din partea unor martori, nici sub forma de documente.

Atmosfera politica de la Chisinau in apropierea alegerilor parlamentare de pe 5 aprilie devine din ce in ce mai tensionata. Rezultatele scrutinului vor determina inclusiv numele viitorului presedinte, acesta fiind ales de Parlament. Actualul presedinte, Vladimir Voronin, de la Partidul Comunistilor, urmeaza sa fie inlocuit dupa doua mandate consecutive, dar popularitatea sa poate aduce inca multe voturi partidului, fiind un interlocutor agreat de Moscova.

Efecte geostrategice ale campaniei electorale
Dupa ani de negocieri in formula 5±2  (Uniunea Europeana, OSCE, Statele Unite, Rusia, Ucraina±Chisinau si Tiraspol), Vladimir Voronin a semnat recent la Moscova, sub patronajul presedintelui Rusiei, Dmitri Medvedev, un document care pune pe picior de egalitate Moldova si autoproclamata Transnistrie. In plus, loveste intr-unul dintre cele mai importante argumente in discutiile cu Moscova si Tiraspol de-a lungul anilor, anume angajamentul Rusiei din 1999 de retragere a trupelor din Republica Moldova (si Georgia). Or, documentul semnat acum doua saptamani de Vladimir Voronin recomanda transformarea trupelor rusesti din Transnistria in trupe de mentinere a pacii sub egida OSCE, deci pastrarea lor in zona.

 

Dupa cum spune analistul Vladimir Socor, Moldova are loc de intors din aceasta incurcatura, dar acesta mai apreciaza ca autoritatile de la Chisinau pierd timp si credibilitate de dragul unor pasagere interese electorale in directia votantilor filorusi. Pe de alta parte, analistul Armand Gosu spune ca liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, i-a facut un serviciu electoral suplimentar presedintelui Voronin atunci cand a refuzat prezenta unor observatori americani si europeni la discutiile ce urmau sa aiba loc in Transnistria. Vladimir Voronin a gasit astfel pretextul sa nu se prezinte la negocieri bipartite, argumentand ca apara formula internationala 5±2,  acesta fiind un semnal catre electoratul proeuropean din Moldova.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă