15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialActriţa Olga Tudorache, marea doamnă a teatrului românesc, va fi înmormântată sâmbătă

Actriţa Olga Tudorache, marea doamnă a teatrului românesc, va fi înmormântată sâmbătă

Actriţa Olga Tudorache va fi înmormântată sâmbătă, la Cimitirul Bellu din Capitală. Trupul neînsufleţit al artistei a fost depus, vineri, în Foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti, unde atât cunoştinţe cât şi admiratori au mers să îi aducă un ultim omagiu, potrivit Mediafax.

Actriţa Olga Tudorache s-a stins din viaţa marţi noaptea şi a lăsat în urmă o carieră în film şi mai ales în teatru. Olga Tudorache s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz (judeţul Bacău). A absolvit Institutul de Teatru în anul 1951, clasa Moni Ghelerter şi Marioara Voiculescu, cu rolul Veta din spectacolul cu piesa "O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale.

A jucat în zeci de filme şi a construit, pe scenă, personaje memorabile în peste 50 de piese, sub bagheta celor mai importanţi regizori români.

La fel de lungă este şi lista distincţiilor pe care le-a primit pentru activitatea sa în teatru, în cinematografie şi ca profesor universitar. În anul 2000, Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer. În 2006 a primit din partea preşedintelui României Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Cruce, iar în 2012, la finalul spectacolului "Portretul Doamnei T", Casa Regală a României i-a acordat distincţia "Nihil Sine Deo".

Cele mai citite

Ludovic Orban, atac dur: “România nu poate fi lăsată pe mâna lui Ciolacu, Ciucă, Iohannis”

La congresul formațiunii Forța Dreptei, președintele Ludovic Orban a subliniat că adevărații liberali se află în acest partid și a exprimat convingerea că România...

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă