Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Academia Română a devenit proprietara Conacului de la Țigănești

După mulți ani de demersuri pe la Ministerul Economiei și AVAS și alți cinci ani de procese, Academia Română a obținut, în sfârșit, retrocedarea unui imobil de patrimoniu care este și înscris în Lista Monumentelor Istorice. Este vorba de Conacul poetului Costache Conachi, situat la Țigănești, la 7 km de Tecuci, palatul în care au avut loc întâlnirile de taină la care unioniştii, Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu etc., au pus la cale Unirea Moldovei cu Ţara Românească.

Share

Ticu Ciobotaru 0 comentarii

Actualizat: 27.03.2016 - 20:06

După mulți ani de demersuri pe la Ministerul Economiei și AVAS și alți cinci ani de procese, Academia Română a obținut, în sfârșit, retrocedarea unui imobil de patrimoniu care este și înscris în Lista Monumentelor Istorice. Este vorba de Conacul poetului Costache Conachi, situat la Țigănești, la 7 km de Tecuci, palatul în care au avut loc întâlnirile de taină la care unioniştii, Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu etc., au pus la cale Unirea Moldovei cu Ţara Românească.

În anul 1900, Conacul a fost donat Academiei Române de fostul prefect liberal al judeţului Tecuci, Tache Athanasiu, în scopul înființării aici a Școlii de Agricultură a Academiei. Școala a și funcționat până în anii ’50, când palatul a fost naţionalizat și transformat în sediul IAS Tecuci. În anii ’60, a fost transferat în patrimoiul Combinatului Siderurgic Galați, cu statutul de casă de vacanță. După ’90 a devenit unul dintre activele societății hoteliere a combinatului, Dunasi SA, societate înființată în 1999, când în pregătirea privatizării Sidex au fost externalizate mai multe activități administrative ale Sidex. La privatizarea Sidex de către Guvernul Năstase, cu toate că societatea Dunasi SA, proprietara Conacului de la Țigănești era de 2 ani desprinsă din combinat, AVAS a împroprietărit mutinaționala ArcelorMittal și cu cele 4,5 ha aferente monumentului istoric.

Războiul Academiei în instanțe cu AVAS și ArcelorMittal

Până în 2005, Academia nu a putut revendica palatul, pentru că nu exista cadrul legal. După intrarea în vigoare a Legii 564/2004 pentru completarea art. 4 al. 8 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, academia a depus la AVAS notificarea nr. 325/05.05.2005, prin care solicita restituirea în natură a Conacului Costache Conachi. Din 2005 până în 2009, AVAS a refuzat cererile repetate ale Academiei. În 2009, Academia a deschis acţiune la Tribunalul Bucureşti, în dosarul 13.861/3/2009 solicitând în baza Legii 10 retrocedarea în natură a Conacului. Așa s-a ajuns ca Academia Română să se judece în dosarul de retrocedare cu AVAS, cu fosta societate hotelieră a Sidex-ului, Dunasi SA şi lichidatorul acesteia, Insolv Expert SRL, dar şi cu combinatul ArcelorMittal Galaţi. Timp de patru ani dosarul s-a aflat pe rolul Tribunalului București și după foarte multe amânări, pe 26 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa teritorială, iar pe 4 octombie 2013 dosarul a fost transferat pe rolul Tribunalului Galați. Dar nici la Galați soarta dosarului nu a fost una mai bună, pentru că au fost date 16 amânări din diverse motive procedurale.

Tribunalul Galați a dispus retrocedarea

Pe 14 martie, după cinci ani de procese, magistrații de la Tribunal Galați au pronunțat în sfârșit sentința prin care se face dreptate Academiei, fiindu-i retrocedată proprietatea. „Instanța admite cererea la Legea 10/2001, formulată de reclamanta Academia Română Bucureşti în contradictoriu cu pârâții AVAS București, SC Dunasi SA Galați, prin administrator judiciar SC Insolvexpert SPRL Galaţi şi SC ArcelorMittal SA Galaţi. Obligă pârâţii, AVAS Bucureși şi SC Dunasi SA Galați, prin administrator judiciar SC Insolvexpert SPRL Galaţi, să restituie în natură reclamantei, imobilul construcţie situat în localitatea Ţigăneşti, comuna Munteni, judeţul Galaţi, compus din conac, brutărie şi poartă Vogoride (cunoscut sub denumirea de Conacul Costachi Conachi)“, se spune în sentința nr 257/14.03.2016 a Tribunalului Galați. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.   

„Obligă pârâta SC ArcelorMittal SA Galați, să restituie în natură reclamantei, imobilul teren situat în localitatea Ţigăneşti, comuna Munteni, judeţul Galaţi, compus din suprafaţa de 45.861 mp. (teren aferent Conacului Costachi Conachi)“.

Sentința Tribunalului Galați

„PRIVATIZARE“

Guvernul Năstase a vândut și terenul Conacului

Marea ciudățenie a acestui caz este faptul că Academia Română, proprietara unui imobil monument istoric pe care l-a și administrat până la venirea comuniștilor la putere a ajuns să se judece cu multinaționala ArcelorMittal pentru terenul de sub acest monument istoric. Este efectul aberațiilor Guvernului Năstase de la privatizarea Sidex, când la pachet cu combinatul, în prețul de 71 milioane dolari, i-au fost date companiei lui Lakshmi Mittal și participațiile Sidex, adică ale statului român, la diverse alte afaceri, de la Mina de la Mahmudia la acțiunile la o televiziune locală, dar și cămine de nefamiliști, Priza de la Dunăre – stația de pompare prin care este extrasă apa din Dunăre inclusiv pentru consumul de apă potabilă a Galațiului, stadionul Clubului „Oțelul“, grădinițe și chiar terenul de sub Conacul de la Țigănești.

Recent, ArcelorMittal a cedat municipiului Galați „firul 4“, conducta de aducțiune prin care este pompată apa de Dunăre către Uzina de Apă a orașului. În privința terenului de la Țigănești a fost necesar procesul. Pe 14 martie, Tribunalul Galați a obligat combinatul să restituie Academiei Române terenul aferent palatului.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...