9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecial27 octombrie, un nou termen în procesul privind casa în care se...

27 octombrie, un nou termen în procesul privind casa în care se află și apartamentul familiei Iohannis

Tribunalul Sibiu a fixat un nou termen, pe 27 octombrie, în procesul privind casa în care deține un apartament președintele Klaus Iohannis și soția sa Carmen. În acest proces Rodica Baștea, soția lui Nicolae Baștea, care a decedat și de la care Iohannis a cumpărat o parte din locuință, a deschis o acțiune contra statului român.

"La termenul de astăzi, 29 septembrie, în cauză s-a acordat termen de judecată pentru data de 27 octombrie", a declarat, pentru Agerpres, Cornelia Prundaru, de la Biroul de Informare și Relații Publice al Tribunalului Sibiu. Acest dosar este înregistrat cu numărul 897/85/2016 la Tribunalul din Sibiu. "Este vorba despre o acțiune civilă în care se urmărește recunoașterea calității de succesor a reclamantei asupra unei cote din două imobile situate în Sibiu, pentru unul dintre ele Statul român având certificat de moștenitor, așa cum rezultă din actele existente în acest moment la dosar. Este vorba de dezbaterea a patru succesiuni subsecvente", au precizat pentru Agerpres surse judiciare.

Klaus și Carmen Iohannis se judecă de 17 ani pentru apartamentul din casa din centrul istoric al Sibiului care a fost închiriat unei bănci comerciale. Iohannis a cumpărat o parte din apartamentul din această casă de la Nicolae Baștea, care a murit în SUA. Soția lui, Rodica Baștea, stabilită în SUA, a angajat o firmă de avocatură din România și cere succesiunea.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din centrul Sibiului, unde Klaus și Carmen Iohannis au cumpărat o parte, la parter, a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora a trecut, în anii '70, în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Ulterior, această casă din Sibiu a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.

În prezent, Klaus și Carmen Iohannis sunt radiați din Cartea Funciară, legat de această casă aflată în litigiu, la cererea Fiscului, în temeiul unei decizii civile emise de Tribunalul Brașov. La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014 prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare, prin care familia Iohannis a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea.

Pe 16 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut casa, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta. Ulterior, instanța supremă a admis o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă. Pe 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că se va judeca la Curtea de Apel Pitești contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanței, din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului.

Curtea de Apel Pitești a stabilit, miercuri, pentru data de 7 decembrie, un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de familia președintelui Klaus Iohannis.

 

Cele mai citite

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă