13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei„Eroul cu făcăleţ de la Londra”, decorat pentru curaj de Regina Marii...

„Eroul cu făcăleţ de la Londra”, decorat pentru curaj de Regina Marii Britanii

Ieşeanul Florin Morariu a declarat miercuri seară, pentru Mediafax, că a primit o scrisoare din partea autorităţilor britanice, prin care este propus de către premierul Theresa May pentru a primi distincţia “The Queen’s Commendation for Bravery”.

Distincţia reprezintă o formă de recunoaştere a unui comportament brav al militarilor şi civililor, demonstrat în anumite circumstanţe deosebite şi în numele naţiunii britanice. 

„Mi-au trimis o scrisoare (autorităţile britanice – n.r.) prin care am fost întrebat dacă sunt de acord să primesc decoraţia. Ea va fi dată, dar, deocamdată, nu se ştie locul şi data. A fost o cerere formulată de premierul Angliei şi a fost aprobată de către Regina Marii Britanii. Este vorba despre The Queen’s Commendation for Bravery”, a declarat, miercuri seara, Florin Morariu.

Acesta a adăugat că nu ştie deocamdată ce presupune distincţia respectivă, cine i-o va înmâna, când şi unde anume.

„Din câte ştiu eu, decoraţia este sub forma unei frunze de stejar. Chiar dacă e vorba doar despre decoraţie în sine, cred că tot reprezintă ceva să fii primul român care o primeşte!”, a spus Morariu.

Florin Morariu a devenit cunoscut în Marea Britanie pentru acțiunile sale curajoase din timpul atentatului de la London Bridge, din noapte de 3 spre 4 iunie 2017. După ce a adăpostit două femei în brutăria pentru care lucra, ieșeanul a atacat teroriștii cu două lăzi de pâine, încercând să salveze un om care tocmai fusese înjunghiat de către atacatori. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Florin Roman(PNL): „ Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”

Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că "noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă