16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiEnciclopedia lucrurilor uitate de români în maşinile Uber, anul trecut

Enciclopedia lucrurilor uitate de români în maşinile Uber, anul trecut

“Pentru că ne apropiem cu paşi repezi de finalul lui Mercur în retrograd (perioadă de care astrologii spun că influenţează uitarea), Uber continuă tradiţia şi lansează a patra ediţie a Enciclopediei anuale a lucrurilor uitate şi găsite în Uber (…)

Cei mai mulţi dintre noi au trăit măcar o dată sentimentul de a uita ceva într-un taxi, avion, autobuz sau tren. Acel moment de panică în care îţi dai seama că obiectul de care ai nevoie nu mai este în buzunar sau în geantă, iar şansele să îl recuperezi sunt mici.

Aşadar, să ne luăm câteva momente pentru o trecere în revistă a obiectelor mai mult sau mai puţin obişnuite uitate în Uber în ultimul an, ale căror stăpâni au fost însă mai norocoşi şi au avut posibilitatea de a îi contacta pe şoferi pentru a le recupera”, notează realizatorii statisticii.

Conform sursei citate, în Top 10 al celor mai frecvent uitate obiecte în Uber, în România, se află telefonul sau camera foto, genţi de toate felurile (rucsac, geantă de umăr, valiză etc.), portofelul, cheile, obiecte vestimentare, ochelarii, căştile, laptopul, sticla de apă sau termosul, respectiv ţigara electronică, spune Agerpres.

Pe de altă parte, o altă ierarhie inedită vizează obiectele de neuitat şi totuşi uitate în Uber, la nivel naţional. Astfel, pe lista lucrurilor rătăcite “mai altfel” s-au găsit o şurubelniţă electrică, o damigeană, un inel de logodnă, un aspirator, o saltea, un kit de poker, un urs panda de pluş, o ţeavă de aspirator, un longboard, un tort, o pereche de aripi negre, o icoană, un crocodil de pluş, o tricicletă, o proteză dentară, un scooter electric, un balon, o pungă cu şuruburi, un cărucior pentru copil, dar şi… o bunică.

În topul oraşelor din România în care se uită cel mai des conduce Bucureşti, urmat de Iaşi, Cluj, Timişoara şi Braşov.

Potrivit Enciclopediei Uber, zilele săptămânii în care se uită cele mai multe obiecte sunt joia şi vinerea, iar momentele din zi sunt în jurul orelor 16:00, 12:00 şi 17:00. Totodată, zilele în care s-au raportat cele mai multe articole pierdute au fost 15 noiembrie, 6, 7 şi 15 decembrie şi ziua de Anul nou.

O altă statistică inedită evidenţiază obiectele care sunt uitate mai des în anumite zile ale săptămânii, respectiv: de cele mai multe ori, utilizatorii uită cash în zilele de luni; brichetele sunt uitate cel mai des în zilele de marţi şi duminică; utilizatorii îşi uită mai des cartea de identitate miercurea şi joia; umbrelele sunt uitate de cele mai multe ori în zilele de vineri; pasagerii îşi uită ţigările electronice cel mai des în zilele de sâmbătă.

Cele mai citite

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...
Ultima oră
Pe aceeași temă