5.2 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăȘtirile zilei„Drogul nebuniei”, confiscat în cantități uriașe, în Italia. Operațiune amplă a poliției

„Drogul nebuniei”, confiscat în cantități uriașe, în Italia. Operațiune amplă a poliției

Raidul a avut loc săptămâna trecută, dar a fost făcut public abia luni de Carabinieri pe contul de Twitter, precizându-se că ar fi “una dintre cele mai mari capturi de acest drog periculos”.

Pastilele, vândute în rândul comunităţii bengali, au fost confiscate la Roma în urma unei investigaţii care a început în zona Veneţiei, a precizat pentru DPA Emanuele Spiller, ofiţer din cadrul Carabinieri Veneţia.

Pastilele yaba sunt un amestec de metamfetamină şi cafeină şi sunt populare în sud-estul Asiei.

Conform Biroului ONU pentru droguri şi criminalitate, UNODC, “consumatorii au parte de o ‘explozie’ de energie, urmată de o activitate sporită, de un apetit scăzut şi de un sentiment general de fericire. Odată ce efectele dispar, consumatorul ‘se prăbuşeşte’ şi experimentează perioade lungi de somn şi depresie”.

UNODC atrage de asemenea atenţia că “dozele excesive pot duce la convulsii, la atacuri de apoplexie şi la moarte cauzată de sufocare, atac cerebral sau atac cardiac. Drogul poate declanşa un comportament agresiv şi violent, dar şi tulburări psihiatrice”.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă