10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDosarul Prima Casă. Condamnare cu suspendare pentru o angajată a statului

Dosarul Prima Casă. Condamnare cu suspendare pentru o angajată a statului

Femeia a fost condamnată în dosarul privind suspiciuni de corupţie în programul Prima Casă.

Anca Doriana Stan, angajată Fondului Naţional de Garantare, a fost condamnată, în dosarul privind mita pentru programul Prima Casă, la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă.

Femeia a fost acuzată că ar fi cerut bani pentru a urgenta dosare înscrise în programul Prima Casă. Cauza în care a fost judecată Anca Doriana Stan a fost disjunsă din dosarul privind suspiciunile de corupţie în programul Prima Casă, deoarece a semnat un acord de recunoaştere a vinei.

„Inculpata va presta o muncă în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecşie a Drepturilor Copilului Sector 4, fie la Direcţia Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4. Inculpata este atenţionată că în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor şi obligaţiilor dispuse pe perioada termenului de supraveghere, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune se va revoca suspendarea, fiind dispusă executarea pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare”, mai arată decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti.

Procurorii Parchetului General au trimis-o în judecată pe Anca Doriana Stan, angajată Fondului Naţional de Garantare, în luna septembrie a acestui an.

Potrivit rechizitoriului, Stan Anca Doriana în perioada noiembrie 2017- iulie 2018, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de angajată a Fondulului Naţional de Garantare, Compatimentul Financiar Preventiv, având influenţă şi lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra celorlalţi angajaţi ai Fondulului Naţional de Garantare, în special din cadrul Serviciului Prima Casă, ar fi pretins şi primit sume de bani de la intermediari sau de la beneficiarii unor dosare de creditare, în nouă situaţii, pentru a interveni pe lângă ceilalţi funcţionari din cadrul instituţiei, în vederea urgentării unor dosare de creditare înscrise în programul naţional ,,Prima Casă”.

 
Întrucât procurorii nu au finalizat cercetările, s-a dispus totodată disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar şi înregistrarea acestuia pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică „în vederea continuării cercetărilor cu privire la ceilalţi suspecţi şi inculpaţi din prezenta cauză, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, dar şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, perioada vizată în stadiul actual al anchetei fiind 2015-prezent”.

„Investigaţiile vor continua în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanelor cercetate şi tragerii acestora la răspundere penală, cu menţiunea că cercetările vizează şi alte persoane fizice şi juridice (brokeri, agenţi imobiliari, dezvoltatori imobiliari, societăţi de consultanţă) implicate în activitatea infracţională, care au avut drept scop obţinerea într-un timp redus a garantărilor emise de F.N.G.C.I.M.M., în cadrul Programului ,,Prima Casă”. (…) Procurorii au propus instanţei de judecată menţinerea măsurii preventive a arestului preventiv luată faţă de inculpata Stan Anca Doriana şi a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menţinerea sechestrului asigurator instituit asupra unui imobil şi a măsurii asiguratorii a popririi asupra unor conturi bancare aparţinând inculpatei”, au spus procurorii la acel moment.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă