15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiDosarul Colectiv nu se reia de la zero

Dosarul Colectiv nu se reia de la zero

Mihai Bălănescu l-a înlocuit pe Mihail Valeriu Terceanu, judecătorul care iniţial se ocupa de dosarul Colectiv, după ce acesta a ieşit la pensie.

La termenul de luni al dosarului, noul magistrat a hotărât să nu reia procesul de la zero, respectiv să nu-i reaudieze pe cei trei patroni ai clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, care au dat ample declaraţii în instanţă.

Ca un element de noutate, magistratul i-a pus pe toţi inculpaţii să stea separat de avocaţi, într-un colţ al sălii de judecată, foarte aproape de el, pentru a-i vedea mai bine.

Tot ca o noutate, la proces au participat doi procurori – de la DNA şi Parchetul General – având în vedere că la dosar sunt trei rechizitorii întocmite de parchete diferite.

Fostul primar Cristian Popescu Piedone, dar şi cei trei patroni ai clubului, au contestat declaraţiile date de martori în faţa procurorilor şi au solicitat ca toţi martorii să fie audiaţi la Tribunalul Bucureşti.

Magistratul a fost de acord ca toţi martorii din dosar să fie audiaţi şi în instanţă, primii 25 fiind chemaţi la următorul termen al procesului din 9 noiembrie.

Judecătorul a anunţat că va discuta la alt termen de judecată cererile avocaţilor care reprezintă părţile vătămate privind efectuarea unor expertize medicale, inclusiv expertize care să ateste dacă starea victimelor internate în spitalele din România a fost afectată de infecţiile nosocomiale.

În aprilie 2016, dosarul Colectiv a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti.

În dosarul Colectiv au fost trimişi în judecată patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv “au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Cele mai citite

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...
Ultima oră
Pe aceeași temă