Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: George Călin - Inquam

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunțat, joi, sentința în Dosarul Bombonica, în care Liviu Dragnea a fost judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Adrian Bărbulescu 0 comentarii

Actualizat: 21.06.2018 - 20:07

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive. Decizia nu este definitivă. Președintele PSD a fost achitat pentru fals. Suspendarea din Dosarul Referendumului, anulată, iar pedeapsa va fi cu executare și în acel dosar. 

 

Celelalte condamnări din dosar:

- Fosta șefă DGASPC, Alesu Floarea, unanimitate, abuz în serviciu: 1 an și 6 luni. Anulează condamnarea cu suspendare într-un alt dosar și va executa 3 ani de închisoare și un spor de 7 luni. Condamnarea: 3 ani, 7 luni și 20 de zile.

- Fostul director executiv al DGASPC Teleorman, Milos Rodica: 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Decizie dată în majoritate.

- Fostul director executiv-adjunct de la DGASPC Teleorman, Olguța Șefu: 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu; 1 an de închisoare pentru fals intelectual. Contopește pedepsele: 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizie dată în majoritate.

- Fostul șef de serviciu DGASPC Teleorman, Ionel Marineci, 3 ani de închisoare cu suspendare.

- Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea: amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei, cu încetarea procesului penal. Bombonica Prodana şi-a achitat partea de prejudiciu, iar procurorii ceruseră suspendarea procesului.

- Șef în cadrul DGASPC Teleorman Constantin Balaban: 3 ani de închisoare cu suspendare. 1 an de închisoare pentru fals intelectual. După contopire: 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizie dată cu majoritate. Cu opinie separată în sensul achitării pentru abuz în serviciu și circumstanțe atenuante pentru fals intelectual.

- Fost șef de serviciu în cadrul DGASPC Teleorman, Gheorghe Nicușor: 3 ani de închisoare pentru fals intelectual, 1 an de închisoare pentru abuz în serviciu. După contopirea pedepselor: 1 an de închisoare cu suspendare. Cu opinie separată în sensul achitării pentru abuz în serviciu.

- Anisia Niculina Stoica, una dintre secretarele PSD angajate la DGASPC Teleorman care a recunoscut acuzațiile: decizie în unanimitate - 3 luni de închisoare pentru complicitate la fals, în majoritate - 1 an de închisoare pentru complicitate la abuz. După contopire: 1 an de închisoare cu suspendare. Cu opinie separată în sensul achitării pentru complicitate la abuz în serviciu.

- Fostă secretară PSD Teleorman, Adriana Botorogeanu: 2 ani de închisoare cu suspendare.

 

UPDATE 17.24 Ziariștii acreditați la Înalta Curte de Casație au fost chemați la ora 17.45 în sala de judecată unde se va face pronunțarea în dosarul lui Liviu Dragnea.

Pronunţarea sentinţei în Dosarul Bombonica a fost amânată de mai multe ori, ultima dată fiind pe 8 iunie, când judecătorii au motivat că au nevoie de timp pentru a studia concluziile scrise depuse de o parte dintre inculpaţi.

La ultimul termen al procesului din 15 mai, procurorul de şedinţă a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual. De asemenea, în cazul liderului PSD, procurorul a susţinut că se impune constatarea că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele din dosarul "Referendumul", în care Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare, astfel impunându-se anularea suspendării şi transformarea într-o pedeapsă cu executare.

Liviu Dragnea le-a solicitat magistraţilor să fie achitat, iar în ceea ce priveşte o eventuală obligare a sa de a efectua muncă în folosul comunităţii, el a arătat că face acest lucru de 20 de ani. "Am afirmat cu tărie nevinovăţia mea. Nu am comis absolut niciuna dintre faptele, presupusele fapte, pe care DNA le-a aruncat în rechizitoriu. În ceea ce priveşte munca în folosul comunităţii, eu am fost foarte clar. Am spus că sper să nu se ajungă acolo, am solicitat achitarea şi am mai spus că eu muncesc în folosul comunităţii de peste 20 de ani", a spus Dragnea la finalul procesului.

 

Cum a evoluat Dosarul Bombonica

Dosarul Bombonica a fost trimis în instanţă de DNA în iulie 2016, iar procesul a început pe fond în ianuarie 2017. Pe parcursul procesului, Adriana Botorogeanu, Gheorghe Nicuşor şi Anisa Stoica şi Ionel Marineci au optat pentru a fi judecaţi prin procedura simplificată, care presupune recunoaşterea vinovăţiei şi scăderea cu o treime a pedepselor, însă ultimul dintre ei s-a răzgândit.

Potrivit DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman. În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman. DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Comentarii

loading...