8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, are coronavirus

Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, are coronavirus

“Sunt bine, dar la spital. Sunt eu cu Sighi (Sighişoara – n.r.) aici, acum. (…) Eu am fost în contact cu aceştia de la stabor. Eu am fost la o judecată şi de acolo m-am dus în maşină, cu trei membri ai staborului şi aceştia toţi trei au ajuns la spital. Acum îmi e teamă şi mie şi am zis să vin să îmi fac şi analize şi mi le repet. Eu am venit să îmi fac analize”, a declarat Dorin Cioabă.

Cioabă îi îndeamnă pe toţi romii care au simptomele bolii să meargă la spital. “Să meargă la spital în primul rând, că e foarte bine să vadă, are sau nu are, unde le dă medicamente de răceală şi le trece, că nu e altceva, ca să nu se agraveze, că dacă se agravează, pe urmă nu mai poate să îi salveze nimeni”, a mai spus Dorin Cioabă.

La începutul pandemiei de COVID-19, două rude ale lui Dorin Cioabă, un unchi şi soţia acestuia, au decedat din cauza noului coronavirus, însă aveau şi comorbidităţi.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă