21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiDeclarații Klaus Iohannis. Ce activități vor fi reluate de la 1 iunie

Declarații Klaus Iohannis. Ce activități vor fi reluate de la 1 iunie

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, la finalul unei şedinţe privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, preşedintele Iohannis a atras însă atenţia asupra faptului că nu s-a înregistrat o scădere semnificativă a noilor cazuri de infectare cu COVID-19.

“În ceea ce priveşte, totuşi, măsurile de relaxare, avem şi câteva veşti pozitive. Începând din 1 iunie, câteva activităţi care până acum au fost interzise vor redeveni posibile. Astfel, de la 1 iunie, se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puţin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă şi în acest fel lucrurile vor fi, zicem noi, sub control”, a precizat preşedintele.

El a menţionat că de la 1 iunie se va putea merge la plajă, cu condiţia păstrării unei distanţe de cel puţin doi metri între şezlonguri.

“Tot de la 1 iunie, va fi reluat transportul internaţional, rutier şi feroviar, în condiţii, sigur, de siguranţă, de distanţare şi de igienă. Tot de la 1 iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceştia vor trebui să fie aşezaţi pe scaune, la distanţele care sunt impuse de regulile de distanţare, cu un control foarte strict la intrare şi, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă. În ce priveşte deplasările în afara localităţii, acestea de la 1 iunie vor fi libere. Deci nu va mai fi nevoie de declaraţie când ieşim cu maşina sau cu piciorul sau cu bicicleta din localitate”, a spus şeful statului.

Iohannis a declarat că de la 1 iunie se vor putea relua şi competiţiile sportive în cazul în care acestea se practică în aer liber.

“Competiţiile vor fi posibile în aer liber, mai puţin sporturile de contact. Competiţiile se vor desfăşura în această etapă fără spectatori”, a precizat el.

Pe de altă parte, preşedintele a solicitat atenţie, în continuare, din partea populaţiei, în condiţiile în care s-au înregistrat 200 de cazuri noi de infectare, pe parcursul ultimelor 24 de ore.

“Am avut o şedinţă destul de lungă împreună cu premierul Orban, cu mai mulţi miniştri şi consilieri prezidenţiali. Am analizat situaţia în care ne aflăm, stadiul epidemiei şi ce măsuri se impun în perioada imediat următoare. Avem şi astăzi aproape 200 de cazuri noi, avem aproape 200 de persoane la terapie intensivă. Deci nu putem să vorbim de o reducere semnificativă a epidemiei. În consecinţă, în continuare, atenţie, atenţie, atenţie!”, a transmis Iohannis.

Preşedintele a avut joi, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19. La eveniment au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Cele mai citite

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...
Ultima oră
Pe aceeași temă