18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDaniel Dragomir: Am cerut audierea în dosarul "Black Cube" a directorului SPP,...

Daniel Dragomir: Am cerut audierea în dosarul “Black Cube” a directorului SPP, Lucian Pahonţu

După două ore, timp în care fostul ofiţer SRI a dat declaraţii în faţa procurorilor DIICOT, Daniel Dragomir a precizat că probele din dosarul Black Cube care au condus la arestarea sunt falsificate.

“Este o zi frumoasă pentru justiţia din România, în sfârşit DIICOT a înţeles să pornească acest dosar în care eu am reclamat că am fost arestat pe probe falsificate şi pentru că CEDO ne dă dreptul să ne referim la abuzuri vă dau câteva exemple că e momentul ca lumea să înţeleagă ce se întâmplă în dosarul ăsta Black Cube. O dată, eu am fost arestat în baza unui contract şi a unei facturi cum au spus ei la început care nu există. Doi, eu am fost arestat în baza unor bani care spun ei că ar fi avut amprentele mele şi vă spun că s-au făcut două verificări ale Inspectoratului General al Poliţiei şi nu s-a găsit nicio amprentă. Trei, eu am fost înregistrat, spun ei, şi ştiţi foarte bine că a dat toată presa, acele discuţii, Dragomir care vorbeşte nu există. Acea înregistrare nu există. Noutatea de azi este că aceste probe falsificate încep să fie investigate de către DIICOT, da sună ciudat, pe baza acestor probe falsificate eu am fost arestat”, a declarat fostul ofiţer SRI.

Totodată, Daniel Dragomir a precizat că pe parcursul săptămânii trecute a depus o plângere împotriva unei persoane pe care o consideră direct responsabilă în dosarul Black Cube şi care n au fost cercetată până acest moment.

“Noutatea zilei de astăzi este şi faptul că eu am cerut audierea directorului SPP, Lucian Pahonţu şi a unor ofiţeri operativi ai Serviciului de Pază şi Protecţie, am cerut-o zilele acestea. DIICOT se gândeşte foarte mult, eu zic să-i audieze pentru că aceşti ofiţeri care au fost implicaţi în dosarul Black Cube ar putea să ne spună mai mult”, a declarat Daniel Dragomir.

Fostul ofiţer SRI, cercetat de către procurorii DIICOT în dosarul de spional Black Cube, a mai precizat că în fapt întreaga operaţiune a vizat o listă de persoane, printre care demnitari ai statului, părţi dintr-un alt dosar de renume, Microsoft.

“Un exemplu, ar putea să ne spună ce căutau Dinu Pescariu, ce căutau oamenii din dosarul Microsoft spionaţi de către compania Black Cube. Nu a apărut în presă, îmi fac eu datoria să încep să informez faptul că s-au ascuns până acum informaţii importante publicului şi anume toată echipa Microsoft a fost ţinta spionajului companiei Black Cube. Lucrurile astea nimeni nu vrea să le spună şi nimeni nu vrea să le explice. Toată echipa Microsoft, toţi cer care au fost implicaţi în dosarul Microsoft s-au aflat pe această listă. Au mai existat depitaţi şi senatori, au mai existat miniştri pe această listă spionaţi de către compania Black Cube. S-a preferat foarte mult să se pună ţinta pe mine şi să fiu eu arestat, timp în care DIICOT continuă să ţină acest dosar fără să facem un lucru foarte simplu, domnule ori îl trimitem în judecată, ori îl clasăm dar hai să explicăm lumii, să nu mai păcălim lumea. Ei au considerat că eu nu voi vorbi, eu m-am hotărât să vorbesc şi voi da în cursul acestei seri lista tuturor persoanelor care au fost ţintă în operaţiunea Black Cube pentru că Laura Codruţa Kovesi nu a fost ţinta în acestă operaţiune, ci a fost un lucru organizat de Pahonţu şi Coldea pentru a asigura renumirea ei”, a declarat Daniel Dragomir.

Cele mai citite

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...

Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation, acțiuni în instanțe prin care contestă sechestrul pus de autorităţile române

Acţionarul majoritar al companiei Roşia Montană Gold Corporation SA, Gabriel Resources, a dat în judecată Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Alba, Agenţia...

Partidul AUR susține că este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția

Politicianul Dan Tanasă, purtător de cuvânt al AUR, susține că partidul său este atacat prin intermediul unui ziar din Elveția, Neue Zürcher Zeitung (NZZ). "Un...
Ultima oră
Pe aceeași temă