13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă: Vom aloca fonduri pentru persoanele cu autism

Dăncilă: Vom aloca fonduri pentru persoanele cu autism

“Marcăm prin acest eveniment special Ziua internaţională de conştientizare a autismului în semn de solidaritate şi de susţinere pentru copii, tineri şi adulţi cu tulburări de spectru autist şi pentru familiile acestora. Cei care se confruntă cu aceste tulburări, dar şi cei dragi care îi au în grijă au nevoie de înţelegere, afecţiune şi de sprijin constant”, a declarat Viorica Dăncilă, marţi, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a Protocolului de colaborare între Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Finanţelor Publice privind implementarea măsurilor necesare creşterii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale şi de educaţie.

Ea a adăugat că în calitate de om politic s-a implicat cu toată determinarea în acţiunile dedicate protejării drepturilor persoanelor aflate în dificultate.

“Ca prim-ministru al Guvernului PSD-ALDE, am avut prilejul să susţin şi mai puternic politicile sociale, să le aşez în centrul preocupărilor noastre. Ca mamă, am încercat să mă pun pentru o clipă în situaţia celor care se luptă cu această provocare zi de zi. Solidaritatea este expresia umanităţii şi a dragostei faţă de semeni, aceasta este convingerea mea şi de aici am pornit pentru găsirea celor mai bune soluţii. Împreună cu membrii Guvernului, în urma consultărilor cu societatea civilă, de la preluarea mandatului am făcut paşi importanţi şi am adoptat o serie de măsuri menite să răspundă nevoilor şi problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi inclusiv a celor cu tulburări de spectru autist. Însă, toţi cei care, zi de zi, sunt în această cursă pentru a învinge provocările au nevoie de sprijin continuu şi măsuri pliate pe nevoile lor”, a declarat Dăncilă.

Premierul a amintit că anul trecut a decis înfiinţarea Comitetului pentru elaborarea Planului Naţional pentru Autism pentru perioada 2020-2022, pentru a oferi pe termen lung condiţii de viaţă mai bune pentru persoanele cu tulburări de spectru de autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate.

“Abordarea complexă şi integrată se dovedeşte benefică. Prin protocolul semnat astăzi deschidem calea pentru dezvoltarea şi implementarea unor programe care să asigure acces persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale şi de educaţie. Vom aloca fonduri pentru a asigura fiecărei persoane diagnosticate cu tulburare de spectru accesul săptămânal la 5 ore de terapie complementară actului medical oferită de specialişti în psihoterapie şi psihopedagogie specială”, a declarat Dăncilă.

Prim-ministrul a adăugat că documentul semnat la Palatul Victoria de miniştrii Sănătăţii, Educaţiei, Finanţelor Publice şi şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pune, totodată, bazele unui program de instruire a cadrelor didactice, consilierilor şcolari, asistenţilor sociali din sistemul educaţional pentru a oferi condiţii mai bune integrării copiilor în societate.

“Un alt program pe care-l vom dezvolta în perioada următoare este destinat celor care au în grijă copii diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist pentru a putea oferi şanse reale de dezvoltare a abilităţilor sociale persoanelor care suferă de această tulburare”, a declarat Dăncilă.

Premierul i-a felicitat pe miniştrii implicaţi în elaborarea programelor din acest şi-a exprimat convingerea că aceştia vor accelera aplicarea măsurilor.

“Vreau să le mulţumesc şi reprezentanţilor societăţii civile care-şi dedică energia, timpul şi dragostea pentru sprijinirea şi integrarea persoanelor cu tulburări de spectru autist şi îi asigur că vor avea întotdeauna un partener deschis în Guvernul României”, a mai declarat Dăncilă.

Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...
Ultima oră
Pe aceeași temă