Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO: ISU Dâmbovița

FOTO Dâmboviţa: Un utilaj CFR a deraiat în zona Titu

Un utilaj CFR a deraiat, joi, în zona localităţii Titu, două persoane fiind rănite. La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe şi un elicopter SMURD, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 16.08.2018 - 15:53

UPDATE 15,50: Poliţiştii dâmboviţeni au întocmit un dosar penal pentru accident de cale ferată şi vătămare corporală din culpă în cazul utilajului CFR care a deraiat, joi, în zona localităţii dâmboviţene Titu, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Ciurea.

 

Mecanicul utilajului CFR care a deraiat, joi, în zona localităţii dâmboviţene Titu, avea o alcoolemie 0,80 mg/l, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

Incidentul s-a soldat cu accidentarea a doi angajaţi CFR.

''În data de 16.08.2018, în jurul orei 12,26, a fost semnalat prin 112 faptul că în zona Hălţii C.F.Boteni un utilaj (UAM) CFR de întreţinere linii de cale ferată a deraiat rezultând şi rănirea a doi lucrători CFR. (...) În urma testării cu etilotestul, s-a stabilit faptul că mecanicul UAM a consumat alcool având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat'', precizează IPJ Dâmboviţa.

Cei doi răniţi sunt un bărbat de 45 ani, revizor de cale ferată, care a fost transportat cu elicopterul SMURD la Bucureşti şi un altul de 46 de ani, revizor de cale, care a fost transportat la UPU Titu.

Poliţiştii de la Transporturi efectuează cercetări pentru infracţiunile de accident de cale ferată şi vătămare corporală din culpă.

 

 

 

Comentarii

loading...