13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiLegea CSM: Curtea Constituțională respinge sesizarea PNL-USR, amână sesizarea lui Iohannis

Legea CSM: Curtea Constituțională respinge sesizarea PNL-USR, amână sesizarea lui Iohannis

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, ca inadmisibilă, sesizarea PNL şi USR în legătură cu modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a precizat că sesizarea a fost respinsă cu majoritate de voturi, informează Agerpres.

Judecătorii constituţionali au luat în discuţie obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, obiecţie formulată de 90 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare PNL şi USR şi de deputaţi neafiliaţi.ț

În aceeași ședință, CCR a decis să amâne pentru miercuri sesizarea făcută de președintele României pe același set de modificări legislative făcute de coaliția PSD-ALDE. Pe 6 iulie, preşedintele a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 317/2004 privind CSM.

“În opinia noastră, legea menţionată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2), art. 64 şi 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptată şi cu încălcarea principiilor ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie”, spune Iohannis în sesizarea transmisă CCR.

Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...
Ultima oră
Pe aceeași temă