6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCurtea Constituțională: Norme imprecise privind detenția la domiciliu

Curtea Constituțională: Norme imprecise privind detenția la domiciliu

CCR precizează, într-un comunicat, că a luat în discuţie obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Conform aceleiaşi surse, obiecţia de neconstituţionalitate a fost admisă cu unanimitate de voturi. “În motivarea soluţiei pronunţate, Curtea a reţinut că reglementarea unor norme imprecise privind dispunerea măsurii detenţiei la domiciliu, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei cu închisoarea, afectează nu numai caracterul previzibil al legii, ci şi scopul acesteia, acela de a institui măsuri de natură judiciară, alternative de executare a pedepsei privative de libertate. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 2, 3, 4 şi 5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 nu respectă cerinţele de calitate a legii, încălcând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie”, se arată în comunicat.

CCR a mai reţinut că dispoziţiile articolului unic pct. 10 din legea supusă controlului creează incertitudine în procesul de aplicare a legii cu privire la autoritatea competentă să dispună liberarea condiţionată, încălcând astfel art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva lipsei de claritate şi previzibilitate a normei legale.

Pe 8 iunie, Instanţa Supremă a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu aspecte de neconstituţionalitate în cazul actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În hotărârea de sesizare a CCR cu privire la actul normativ se arată că mai multe dispoziţii nu întrunesc cele trei cerinţe de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi anume claritate, precizie şi previzibilitate.

“Pct. 5, prin care este introdus art. 381, priveşte ‘regimul detenţiei la domiciliu’. Contrar denumirii (regimul detenţiei la domiciliu) şi contrar exigenţelor constituţionale privind previzibilitatea legii, art. 381 nu cuprinde o reglementare propriu-zisă a regimului detenţiei la domiciliu şi a modalităţii de supraveghere a persoanei condamnate care execută pedeapsa prin detenţie la domiciliu”, se precizează în document.

Conform aceleiaşi surse, unica dispoziţie cu privire la regimul detenţiei la domiciliu este inclusă în art. 381 alin. (3), prin care se stabileşte că prevederile art. 221 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător, însă conţinutul dispoziţiilor art. 221 este incompatibil cu domeniul executării pedepselor.

ÎCCJ constată că se exceptează de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu persoanele condamnate pentru fapte comise “cu violenţă”, sintagmă ce nu permite identificarea, în mod exact, a sferei faptelor exceptate de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu.

“Astfel, de exemplu, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută în art. 371 Cp se poate săvârşi ‘prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor’, iar referirea la fapte comise ‘cu violenţă’ nu permite desprinderea unei concluzii clare privind includerea sau excluderea faptei prevăzute în art. 371 Cp în/din sfera excepţiilor”, argumentează ÎCCJ.

O altă observaţie se referă la pct. 10 (art. 97), care modifică procedura de acordare a liberării condiţionate, în contradicţie cu dispoziţiile art. 587 din Codul de procedură penală.

“Prin dispoziţiile art. 97, în forma modificată, competenţa de a dispune liberarea condiţionată este atribuită judecătorului de supraveghere a privării de libertate, iar prin dispoziţiile art. 587 Cpp, nemodificate, liberarea condiţionată este menţinută în competenţa instanţei (judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere). Prin modificarea dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 254/2013 şi menţinerea dispoziţiilor art. 587 Cpp se creează un paralelism legislativ, încălcându-se art. 1 alin. (5) din Constituţie”, se mai arată în sesizare. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă