19.1 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCurtea Constituțională discută sesizarea pe regulamentul Camerei Deputaților

Curtea Constituțională discută sesizarea pe regulamentul Camerei Deputaților

Pe 13 septembrie, Uniunea Salvaţi România anunţa că a depus o contestaţie la Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la noul regulament al Camerei, care prevede sancţionarea deputaţilor indisciplinaţi inclusiv prin suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare.

Conform unui comunicat transmis de USR, schimbarea regulamentului, propusă de deputatul PSD Eugen Nicolicea, “încalcă Constituţia României şi reprezintă un regres” pentru un stat democratic.

Dreptul deputaţilor USR din Parlament “este dat de cetăţeni, şi nu de parlamentarii PSD”, se mai arată în comunicat. În expunerea de motive formulată de USR se arată că textul, pe baza căruia a fost instituită sancţiunea, contravine prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza I, art. 69 alin. (1) şi în art. 70 din Legea fundamentală, “care configurează regimul mandatului parlamentar în concordanţă cu exigenţele statului de drept”.

USR menţionează că, potrivit Constituţiei, deputaţii au dreptul de a depune moţiuni, de a semna moţiuni, de a semna iniţiative legislative, de a avea activitate în comisii. Reprezentanţii formaţiunii apreciază că este “absurd să se îngrădească drepturile şi activitatea parlamentarilor USR”, deoarece în acest fel se creează un “precedent periculos”.

“Coaliţia majoritară face primii paşi dincolo de linia roşie, democraţia din România se sfârşeşte cu mâinile lor. Regulamentul este un maximum de ipocrizie. Se invocă aplicarea regulamentului din Parlamentul European, însă nu au spus câţi preşedinţi ai Parlamentului European sunt dublu condamnaţi penal sau câţi membri ai Parlamentului European au condamnări penale. Ori de câte ori în Parlamentul European s-a tăiat microfonul în timpul regulamentar, aşa cum au procedat în cazul deputaţilor USR, ori că ne-au scos butonul de la vorbitor. PSD nu vorbeşte despre toate aceste lucruri pentru că nu le sunt convenabile. Aşa li se vede ipocrizia”, a precizat Cristian Seidler, deputat USR, conform sursei citate.

Modificările aduse regulamentului din Camera Deputaţilor au fost contestate la CCR şi de Partidul Naţional Liberal.

Pe 5 septembrie, Camera Deputaţilor a decis modificarea regulamentului propriu, care prevede sancţionarea deputaţilor care tulbură activitatea Parlamentului, putându-se ajunge la suspendarea temporară a participării acestora la o parte sau la toate activităţile forului legislativ pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare.

Cele mai citite

Răsturnare de situație în opțiunile pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan a ajuns primul în intențiile de vot, înaintea lui Piedone

Nicușor Dan a ajuns primul în intențiile de vot pentru funcția de primar general al Capitalei iar principalul său contracandidat, Cristian Popescu Piedone, a...

Compania de RCA a statului promisă de un an nu este nici acum înființată

După falimentul Euroins din martie 2023, ASF promitea măsuri mai dure pentru jucătorii din piață și înființarea unei companii românești de stat care să...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...
Ultima oră
Pe aceeași temă