21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCuc: Luna mai, termen pentru depunerea ofertelor pentru trei secţiuni de autostradă...

Cuc: Luna mai, termen pentru depunerea ofertelor pentru trei secţiuni de autostradă în Sălaj

Precizările au fost făcute de ministru Transporturilor în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost prezent şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.

“Autostrada este, după cum ştiţi, împărţită în mai multe secţiuni. (…) Secţiunea Mihăeşti-Zimbor – 22 mai, depunerea ofertelor, procedura a fost lansată, aşteptăm depunerea ofertelor; secţiunea Zimbor – Poarta Sălajului – 22 mai termen de depunere a ofertelor, procedură lansată, aşteptăm să vedem firmele care vin să depună oferte; secţiunea Nuşfalău – Suplacu de Barcău – 22 mai termen de depunere a ofertelor”, a declarat Răzvan Cuc.

Acesta a adăugat faptul că alte două secţiuni, Poarta Sălajului – Zalău – tunelul Meseş şi Nuşfalău – Suplacu de Barcău, vor fi scoase la licitaţie până la sfârşitul lui iunie.

“Astea sunt termenele pe care Compania de Autostrăzi şi le-a asumat în faţa autorităţilor locale, în faţa primarilor, în faţa presei. Trebuie respectate. Ce îmi doresc foarte mult este ca la aceste proceduri să fi depus oferte firme serioase, firme româneşti, care sunt convins că pot lucra în asociere la aceste obiective”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Răzvan Cuc a subliniat faptul că pentru toate lucrările de infrastructură îşi doreşte ca termenele să fie respectate, acestea să fie de calitate şi subcontractorii români să fie plătiţi la timp, în condiţiile în care ministerul plăteşte antreprenorului principal toate facturile.

Oficialul guvernamental a mai afirmat că estimează, în cazul în care nu există contestaţii, ca în termen de 90 de zile de la depunerea ofertelor să se poată semna contractele de execuţie de lucrări.

Cele mai citite

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...
Ultima oră
Pe aceeași temă