Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în comiterea faptei a fost implicat şi un băiat în vârstă de 12 ani, care i-a ajutat să transporte victima dintr-un loc unde aceasta fusese agresată, până într-un alt spaţiu, unde suspecţii principali i-ar fi dat foc.
Cadavrul victimei a fost găsit carbonizat în dimineaţa zilei de 15 iunie la un sălaş de pe strada Albăstrelelor, din Reşiţa.
În urma anchetei, procurorii au stabilit că bărbatul fusese bătut la o altă adresă din Reşiţa şi apoi a fost transportat pe malul râului Bârzava, unde a fost agresat din nou de aceleaşi persoane, fiind adus în stare de semiinconştienţă. Apoi, victima a fost transportată la un sălaş din spatele unui bloc de pe strada Albăstrelelor, agresată din nou iar ulterior i s-a dat foc, bărbatul decedând, se menţionează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru tinerii de 16 şi 17 ani, formulând o propunere de arestare preventivă pentru ambii suspecţi, ei fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de omor calificat.