Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.
Pe muntele Tabor, înainte de intrarea în Ierusalim şi de momentul jertfei pe cruce de bunăvoie pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor, Hristos S-a arătat Apostolilor în adevărata Sa ipostază de Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.
Sfântul Ioan Gură de Aur arată că acest lucru a fost făcut de Mântuitorul lumii pentru întărirea Apostolilor, pentru aceasta Hristos a poruncit să se arate atunci pe Muntele Taborului şi cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.
Ilie şi Moise, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, erau mari pentru timpul lor, dar de la Apostoli Domnul cerea o desăvârşire mult mai mare.
Căci Apostolii nu au fost trimişi numai la egipteni, ci în toată lumea, care era mai rea decât egiptenii.
Hristos, care este, conform teologiei creștine, Cuvântul Lui Dumnezeu Întrupat, își arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeiești, pe care, în mod normal o ascundea, chiar și de ochii apostolilor.
Dintre Apostoli, Iisus i-a luat atunci cu sine pe munte doar pe Petru, Iacob şi Ioan. Acolo, pe când se ruga, Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale: “Şi s-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei, 17, 2). În acel moment, ucenicii L-au văzut în adevărata Sa înfăţişare: Dumnezeu, căci strălucea ca soarele, şi Om, căci avea un veşmânt. Umanitatea Lui era atât de pătrunsă de dumnezeire, încât veşmântul şi trupul Lui au strălucit ca lumina.
“Bine este nouă să fim aici” (Matei 17, 4), a spus atunci Sfântul Apostol Petru, căci ştia că Domnul va merge în Ierusalim şi va pătimi acolo şi se temea şi tremura pentru Dânsul. Atunci vorbea fără să ştie ce spune, cutremurat şi înspăimântat de această dată de ceea ce vedea.
Chiar dacă Tatăl a descoperit lui Petru că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, el însă nu a ţinut minte această descoperire şi s-a buimăcit de groază la vederea acelei lumini peste măsură, încât ochii celor trei ucenici se întunecaseră, însă nu era noaptea, ci ziua, şi numai strălucirea razelor le-a îngreuiat ochii.
Dar Sfântul Apostol Petru îl iubea pe Hristos, iar muntele şi locul în care stăteau i se părea că oferă siguranţă, încă şi mai sigur i se părea lui ca Domnul să nu meargă în Ierusalim, ci să rămână acolo pentru totdeauna.
Pentru aceasta a vorbit el aşa, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: “Bine este nouă să fim aici, unde sunt şi Moisi şi Ilie, dintre care unul, la nevoie, a pogorât foc din cer; celălalt s-a acoperit de nori când a vorbit cu Domnul. Dacă noi vom rămâne aici, nimeni nu va şti unde suntem. Vezi dragostea cea înfocată pentru Iisus? Nu gândi că îndemnul său nu era cel mai potrivit, ci gândeşte numai ce dragoste avea el pentru Hristos. Şi a adăugat: Dacă voieşti, voi face aici trei colibe: una Ţie, una lui Moisi şi una lui Ilie.”
Atunci, un nor i-a umbrit şi s-a auzit un glas: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi’ (Luca 9, 35), adică spune Sfântul Ioan Gură de Aur: “Dacă El voieşte să moară pe cruce, nu te împotrivi”.
Iar Hristos S-a apropiat de ei şi le-a zis: “Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!” (Matei 17, 7), poruncindu-le să nu spună nimănui despre această întâmplare până la Învierea Sa din morţi.
Credinţe şi tradiţii
Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte. Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă. Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.
Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.
Sensuri populare
În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei.
Schimbarea la Faţă mai este numită în popor şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greaca a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.
În satele româneşti încă mai este păstrat viu spiritul acestei sărbători, de care sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.
Se spune că aceia care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.
Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.
În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beţie, tutun, preacurvie, etc.) sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.
Biserica a rânduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii.
În această perioadă să sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora.
