10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCorturi medicale şi elicoptere SMURD, amplasate la Sibiu

Corturi medicale şi elicoptere SMURD, amplasate la Sibiu

“Vor veni forţe din toată ţara pentru a suplini şi a suplimenta dispozitivul de la Sibiu. La momentul acesta, dispozitivul nu este finalizat, dar sigur va fi vorba şi despre mijloace aeriene şi vor fi organizate şi puncte medicale avansate, este ceea ce vedeţi dumneavoastră ca spital de campanie, noi, în termeni specifici, îl vedem ca punct medical avansat, adică o urgenţă prespitalicească organizată în corturi”, a explicat Lucian Trefaş.

Potrivit sursei citate, dispozitive ale ISU vor fi amplasate şi în şcolile şi liceele din municipiu.

“Anumite elemente din dispozitivul nostru vor fi amplasate în curţi sau în unităţi de învăţământ.(…) vor fi folosite şi anumite spaţii ale instituţiilor de învăţământ”, a arătat Lucian Trefaş.

În prezent, cazurile medicale sunt preluate în principal de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Pediatrie, dacă este vorba de minori. În unele cazuri de urgenţă medicală, pacienţii sunt transportaţi din judeţul Sibiu la alte spitale din ţară, cu elicopterul SMURD care este chemat de la Târgu Mureş.

În toate grădiniţele, şcolile, liceele şi facultăţile din Sibiu, preşcolarii, elevii şi studenţii nu vor merge la ore în săptămâna Summitului UE. Acea săptămână este deja recuperată în zilele lucrătoare şi cele libere.

Pe durata Summitului UE, în judeţul Sibiu vor fi aduşi nu doar pompieri din alte judeţe, dar şi poliţişti.

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, a dat asigurări, recent, că sutele de invitaţi la Summit-ul UE care va avea loc în 9 mai nu trebuie să fie îngrijoraţi, poliţiştii având tot ce le trebuie pentru a le asigura securitatea.

Pentru Summit-ul din mai vor fi mobilizaţi 900 de poliţişti, din care mai mult de jumătate, în jur de 500, vor fi aduşi din alte judeţe.

În Sibiul vor fi amplasate corturi, care vor fi închiriate de către Ministerul Afacerilor Externe. Pe site-ul MAE sunt publicate şi planurile de amplasare a respectivelor corturi la aeroportul din Sibiu, în Piaţa Mare, respectiv Piaţa Mică din Sibiu.

În 9 mai, Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de stat şi de guvern din UE. Summitul se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu din Piaţa Mare, iar preşedintele Klaus Iohannis va purta discuţii cu oaspeţii săi chiar în biroul unde a fost primar al municipiului, a spus recent primarul actual al oraşului, Astrid Fodor.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, Summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 – 2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă