Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Valer Dorneanu, președintele CCR

Constituția României, acum și pe timbre

Emisiunea de mărci poştale "Constituţia României, garant al drepturilor cetăţenilor români", cu o tematică în premieră legată de Constituţia României, secţiunea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a fost lansată luni în circulaţie de Romfilatelia, în foaierul Senatului.

Share

Rl online 0 comentarii

08.04.2019 - 16:22

Robert Cazanciuc, preşedintele Comisiei Juridice din Senat, iniţiatorul proiectului, a declarat că ideea de a pune articole din Constituţie pe timbre i-a venit în urmă cu mai mult timp şi a fost pusă în practică împreună cu directorul Romfilatelia, Cristina Popescu, transmite Agerpres.

"În urmă cu un an, împreună cu doamna director Cristina Popescu, căutam un timbru care să fie un fel de ambasador al României la un eveniment internaţional unde eram invitaţi. (...) I-am povestit doamnei director de un proiect făcut cu câţiva copii, în urmă cu vreo doi ani de zile şi anume o Constituţie pentru copii. Aşa a apărut ideea de a pune pe timbre articole din Constituţie, articole care vorbesc de drepturi fundamentale, dincolo de ceea ce defineşte statul român. (...) Am încercat să punem într-o primă serie nouă drepturi fundamentale şi am început cu dreptul la educaţie. Asta este de bine pentru voi, e de bine şi pentru noi, e de bine şi astăzi şi e de bine şi în viitor dacă o să ne ţinem foarte aproape de acest drept fundamental", a afirmat Robert Cazanciuc.

El a spus că în perioada de dinainte de 1989 "timbrul a fost o formă de evadare din comunism".



Cazanciuc a mai spus că timbrul este un "ambasador colosal al României care ne învaţă nu numai geografie, ne învaţă şi istorie şi acum încearcă să ne înveţe şi despre drepturile fundamentale".

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a afirmat că realizarea acestor timbre reprezintă un lucru unic în lume.

"Acest lucru cred că este unic în lume. Cu o asemenea emisiune, de regulă filatelia omagiază figuri istorice, evenimente, dar un cuprins de drepturi fundamentale care conţin o redactare a unui articol pare neexpresiv şi nereuşit. Dar iată, domnul grafician şi cu iniţiatorii au reuşit un lucru extraordinar. O grafică modernă, sugestivă şi foarte accesibilă. Exprimă exact textul din Constituţie. Motto-ul care defineşte filatelia este 'o lume într-un timbru'. Cred că de data asta Constituţia este într-un timbru. Sigur, nu poate intra toată, dar drept cu drept, adunate dintre cele mai fundamentale şi mai importante, fac un lucru extraordinar. Filatelia, marca, este un mijloc de comunicare. Marca românească, nu cea bănească, este un extraordinar ambasador, un mijloc de a evidenţia istoria, de a aduce aminte, celor mici şi celor mari, marile figuri istorice, marii artişti, marii compozitori români. Iată, de data aceasta are un rol educativ, un rol de informare. (...) Aţi reuşit un lucru extraordinar, dar mi se pare la fel de extraordinar faptul că s-au adunat în această sală şi la această idee puterea cu opoziţia, parlamentari de toate culorile şi sunt extrem de fericit că vă văd împreună şi vă văd vorbindu-vă în aşa fel încât să vă admire copiii şi să înţeleagă că Parlamentul nu este doar un loc de contradicţii, este şi un loc în care oamenii se adună pentru a realiza lucruri măreţe", a spus Valer Dorneanu.

Reprezentarea grafică desenată pe timbre a fost realizată de arhitectul şi ilustratorul Riess Walter.

"Este foarte greu să desenezi articole din Constituţie. În general, noi putem desena obiecte, putem desena clădiri, putem desena oameni, dar este mai greu să desenezi dreptul la liberă circulaţie, dreptul la justiţie, însemnele naţionale. De aceea sunt foarte mândru dacă am reuşit să fac acest lucru", a spus Riess Walter.

Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a afirmat că "emisiunile filatelice rămân o valoare intrinsecă".

"Astăzi sunt în mod special bucuros şi onorat să fiu parte din această iniţiativă când avem o emisiune filatelică despre drepturile cetăţenilor aşa cum sunt ele consemnate în Constituţia României. Astăzi este o continuă discuţie în spaţiul public despre justiţie, despre drepturi şi nu pot decât să salut acest mod de a aduce în evidenţă drepturile cetăţenilor", a declarat Alexandru Petrescu.

Directorul general Romfilatelia, Cristina Popescu, a afirmat că timbrul "este un mod de comunicare foarte facil care stă la dispoziţia tuturor pentru a-şi transmite mesajele".

FOTO: Inquam

Comentarii

loading...