6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiConstanţa: Peste 30 de persoane, cercetate pentru furturi

Constanţa: Peste 30 de persoane, cercetate pentru furturi

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, la data de 30 iunie, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de un număr de 31 persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi furturi calificate, precum şi pentru infracţiuni la regimul rutier.

Dintre acestea, 21 persoane au fost reţinute, patru persoane sunt arestate în alte cauze, iar cinci persoane se sustrag urmăririi penale. Procurorii au cerut arestare apreventivă faţă de 30 persoane, iar o persoană este cercetată sub control judiciar.

Procurorii au precizat că aceste persoane au achiziţionat unelte performante care descuiau practic orice broască sau yală de uşă, situaţie în care pătrundeau în interiorul locuinţei, de unde erau sustrase sume de
bani şi bunuri de valoare într-o manieră extrem de ordonată, astfel că de multe ori victimele nici nu realizau că au fost prădate.

“Întrucât membrii grupării constituite din persoane cu antecedente penale impresionante cunoşteau faptul că se pot împăca cu victimele infracţiunii  de furt, au mizat şi în mod efectiv au determinat multe dintre acestea să îşi retragă plângerile, scontând pe faptul că cea mai mare parte dintre fapte va rămâne nedescoperită, astfel că eventualele cheltuieli cu împăcarea să reprezinte un procent minor din venituri”, au precizat procurorii constănţeni.

Prejudiciul estimat în această cauză este de 700.000 lei, în cea mai mare parte nerecuperat, a menţionat sursa citată.

Procurorii au mai precizat că activitatea grupului infracţional a fost extinsă pe tot teritoriul ţării. Astfel, la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au fost preluate şi reunite un număr de 45 dosare reprezentând cauzele formate în urma furturilor comise de membrii grupării pe tot teritoriul ţării.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă