8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiConstanţa: Noi cazuri de Pestă Porcină, înregistrate în gospodării

Constanţa: Noi cazuri de Pestă Porcină, înregistrate în gospodării

Potrivit DSVSA Constanţa, Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) a confirmat, joi, prezenţa virusului Pestei Porcine Africane (PPA) la suinele din două gospodării din localităţile Vadu şi Cheia, pe baza probelor prelevate de la cadavre ale animalelor.

“Potrivit procedurilor standard de intervenţie în focar au fost puse sub supraveghere sanitară veterinară oficială exploataţiile, au fost impuse restricţii de mişcare, s-a efectuat dezinfecţia exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate, iar pentru prevenirea extinderii epidemiei au fost sacrificaţi porcii bolnavi şi cei care au fost în contact cu aceştia, cadavrele fiind ecarisate”, precizează DSVSA Constanţa în comunicatul citat.

Au fost stabilite zonele de restricţii sanitare veterinare în focar, în jurul gospodăriilor afectate, respectiv două zone de protecţie – cu o rază de 3 km fiecare, satele Vadu şi Corbu, şi două de supraveghere, cu raze de câte 10 km, separat pentru pentru localităţile Corbu, Săcele, Traian, precum şi pentru satele Grădina, Casian, Gura Dobrogei, Târguşor, Mireasa, Pantelimon, Pantelimonul de Jos. Totodată, a început operaţiunea de catagrafiere a tuturor suinelor din zonele cu restricţii, concomitent cu desfăşurarea anchetei epidemiologice şi au fost instituite filtre rutiere şi restricţii de circulaţie.

Inspectorii veterinari au mai recoltat probe pentru examene de laborator, de la alte 14 animale bolnave, care au fost găsite moarte.

În judeţul Constanţa a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor, care a elaborat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea bolii şi adoptarea zonelor de restricţii.

Medicii veterinari precizează că virusul PPA nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, dar are impact social din punct de vedere economic.

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă