11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiComisia ”Iordache” dă astăzi raport privind proiectele de modificare a codurilor penale

Comisia ”Iordache” dă astăzi raport privind proiectele de modificare a codurilor penale

Cele două puncte de pe ordinea de zi a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei sunt: (1) proiectul de lege pentru reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 650 din 25 octombrie 2018; (2) proiectul de lege pentru reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a legii 304/2004 privind organizarea judiciară ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 633/2018 din 12 octombrie 2018.

Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, ca urmare a deciziei CCR.

Comisia de revizuire a legilor justiţiei a adoptat, săptămâna trecută, raport favorabil pe proiectului de modificarea a Codului penal, în urma deciziei Curţii Constituţionale. La discuţiile forului legislativ a participat şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Amendamentele privesc eliminarea prevederilor declarate neconstituţionale de CCR. De asemenea, Comisia specială pentru legile justiţiei va prelua prevederile declarate constituţionale de CCR.

În cazul proiectului de lege pentru reexaminarea Legii de modificare şi completare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, Comisia specială va lua în considerare amendamente de eliminare a unor prevederi.

Astfel, ca urmare a deciziei CCR, este propusă eliminarea din proiectul legislativ a art. 8 alin. (2) la Codul de procedură penală care prevede: “Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparţial şi independent. Repartizarea tuturor cauzelor către judecători se face aleatoriu”.

De asemenea, este propusă eliminarea art. 10 alineatul (2) din propunerea de modificare a CPP: “Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să asigure subiecţilor procesuali principali şi avocatului timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 4 ore şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziţie şi comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică. Termenele curg de la momentul la care organele de urmărire penală sau instanţa de judecată comunică părţilor măsura luată”.

Totodată, parlementarii propun, ca urmare a deciziei de neconstituţionalitate, a articolului 15 din proiectul de act normativ şi revenirea la forma în vigoare: „Condiţiile de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale. Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia”.

Un alt amendament propus pentru punerea în acord cu decizia CCR este eliminarea alin. (4) de la articolul 25: „(4) Dispoziţiile hotărârii penale sunt obligatorii şi produc efecte între părţi, succesorii acestora şi oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară”.

Pe 10 decembrie 2018, Senatul a votat proiectul de Lege de modificare şi completare a Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Proiectele de lege pentru modificarea legilor justiţiei ar putea intra pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de miercuri şi să fie votate în aceeaşi zi, potrivit unor surse politice. Camera Deputaţilor este forul decizional pentru ambele proiecte legislative.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă