Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Comisia Europeană a clasat două proceduri de infringement declanșate împotriva României

Comisia Europeană a aprobat, la data de 24 ianuarie 2019, clasarea a două proceduri de infringement din domeniul protecţiei mediului, declanşate împotriva României în anii 2017 şi 2018.

Share

Rl online 0 comentarii

28.01.2019 - 20:24

Este vorba de cea referitoare la reducerea consumului de pungi din plastic şi cea privind poluanţii de la instalaţiile medii de ardere, informează luni Ministerul Mediului.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, este vorba despre Cauza 2017/0184 - acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor având ca obiect necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire şi Cauza 2018/0042 - acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor având ca obiect necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2015/2193/UE privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanţi provenind de la instalaţii medii de ardere.

"În cazul procedurii care viza reducerea consumului de pungi din plastic, România şi-a îndeplinit obligaţiile prin interzicerea, la propunerea Ministerului Mediului, a producţiei pungilor din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner începând cu 1 iulie 2018 şi a comercializării acestora de la 1 ianuarie 2019. În ceea ce priveşte procedura de infringement privind poluanţii de la instalaţiile medii de ardere, Comisia Europeană a decis clasarea cauzei datorită adoptării, de către Parlamentul României, a Legii 293/2018 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici, iniţiată de Guvern la propunerea Ministerului Mediului", se arată în comunicat.

Comentarii

loading...