20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în 11 județe

Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în 11 județe

Potrivit meteorologilor, în perioada 2 iunie, ora 21:00 – 3 iunie, ora 12:00, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, precum şi în zona montană şi submontană a judeţelor Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50 – 70 l/mp.

Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

De asemenea, pentru acelaşi interval de timp, meteorologii au emis şi o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate pentru zone din sudul, estul şi centrul ţării.

Astfel, în cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei, local în Dobrogea, sud-estul Transilvaniei şi în jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prognozele.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă