13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiSe solicită prelungirea stării de alertă, urmează aprobarea în Guvern

Se solicită prelungirea stării de alertă, urmează aprobarea în Guvern

Ședința CNSU s-a desfășurat miercuri după-amiază și a fost urmată, de la ora 18,30, de o ședință de Guvern, ambele fiind conduse de premierul Ludovic Orban.

La solicitarea CNSU, Cabinetul urmează să aprobe, în seara zilei de miercuri, 15 iulie, o Hotărâre de Guvern care va prelungi starea de alertă cu încă o lună de zile.

Premierul Orban a precizat, la începutul ședinței de Guvern, că din această HG vor lipsi prevederi legate de izolare și de carantină, întrucât aceste norme urmează a fi reglementate prin legea care se discută, miercuri, în Comisia Juridică din Senat și în plenul Senatului.

Nu vor fi restricții noi prin această HG, dar nici nu vor fi măsuri de relaxare, a subliniat premierul.

Un detaliu interesant este că, în ședința de Guvern, proiectul referitor la prelungirea stării de alertă a fost prezentat de secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI, nu de ministrul de Interne, Marcel Vela, deși ministrul era și el prezent la ședință.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...
Ultima oră
Pe aceeași temă