13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiClujul ia distanţă de guvernarea de la Bucureşti

Clujul ia distanţă de guvernarea de la Bucureşti

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a transmis Comisiei Europene – Direcţia Generală de Politică Regională şi Urbană precum şi Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o adresă oficială prin care solicită preluarea de către forul administrativ judeţean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj.

„Consider că expertiza necesară derulării unui proiect de o asemenea anvergură precum şi capacitatea noastră financiară şi instituţională au fost deja dovedite de fondurile europene în valoare de circa 190 milioane de euro pe care le-am accesat în actuala perioadă de programare pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, educaţionale şi de sănătate”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Potrivit adresei, se solicit comisarului european Corina Creţu şi conducerii Autorităţii de Management pentru POR din cadrul MDRAP, să agreeze şi să propună modificarea Programului Operaţional în sensul înlocuirii Ministerului Sănătăţii, ca şi aplicant eligibil, cu unităţile administrativ-teritoriale, respectiv judeţele pe raza cărora s-a decis amplasarea spitalelor regionale, în calitate de proprietari ai amplasamentelor propuse.

„O asemenea modificare este necesară întrucât, potrivit POR 2014 – 2020, se prevede în mod expres ca activităţile privind spitalele regionale de urgenţă să aibă ca beneficiar Ministerul Sănătăţii, cel ale cărui demersuri au înregistrat, până în prezent, progrese minime. Realizată în regim de urgenţă, iniţiativa va permite Consiliului Judeţean Cluj să demareze toate procedurile de realizare a acestui proiect prioritar, absorbind fondurile europene alocate în prezenta perioadă de programare”, se arată înr-un comunicat de presă transmis de CJ Cluj.

În prezent, în judeţul Cluj „funcţiile” unui spital regional unic sunt îndeplinite de cinci spitale, cu o structură de 45 de clădiri separate, care au, în total, 3.100 de paturi, iar în ultimii doi ani, adresabilitatea serviciilor de urgenţă a crescut la nivelul judeţului de cel puţin trei ori din cauza pacienţilor care vin din judeţele limitrofe.

Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă