Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cei mai mulţi angajatori vor acorda prime de Paşte de până la 150 lei

Peste jumătate dintre angajatori (55%) vor acorda în acest an prime sau beneficii salariaţilor cu ocazia sărbătorilor de Paşte, iar aproape jumătate dintre aceştia spun că valoarea va fi de până la 150 de lei, arată un sondaj realizat de platforma BestJobs şi publicat marţi.

Share

Rl online 0 comentarii

16.04.2019 - 12:43

Totodată, în circa 20% din cazuri, valoarea primelor va fi cuprinsă între 151 şi 200 de lei, iar pentru restul de 30% va fi chiar mai mare de acest nivel. Un procent destul de mare dintre angajatori, de aproape o treime, nu va acorda niciun fel de beneficii, iar 12,4% nu au luat încă o decizie, potrivit sondajului.

”Dintre cei care au răspuns afirmativ, aproape 40% spun că vor acorda prime în bani, iar 34% vor da salariaţilor tichete cadou, mai puţini fiind cei care vor acorda coşuri cu produse specifice de sezon sau zile libere suplimentare. Peste 20% sunt nehotărâţi sub ce formă vor acorda beneficiile de Paşte”, se arată în comunicat.

În orice caz, puţini angajatori îşi permit să mărească valoarea primelor sau a beneficiilor ce vor fi acordate în 2019. Astfel, circa două treimi dintre angajatorii care vor acorda prime de Paşte spun că acestea vor avea o valoare similară cu cea de anul trecut, iar 16% afirmă că vor fi cu 5 - 10% mai mari.

În plus, circa 11,8% au declarat că valoarea beneficiilor va fi cu 20 - 25% mai mare decât în anul precedent, iar restul de 6% susţin că valoarea ar putea fi ceva mai mică, potrivit sondajului.

De partea cealaltă, trei din cinci angajaţi îşi doresc de Paşte de la angajator o primă în bani, iar 12% - tichete cadou.

”Alţi 14,5% dintre salariaţi visează chiar la un city break oferit de către angajator, 7,3% şi-ar dori o zi liberă în plus, iar mai puţini - 6,6% - spun că ar vrea coşuri cu produse cadou”, se arată în comunicat.

Totodată, aproape jumătate dintre angajaţii care au răspuns chestionarului au afirmat că vor aloca un buget de până la 500 de lei pentru Sărbătorile Pascale, iar un sfert - între 500 şi 1.000 de lei. Alţi 10,6% vor aloca între 1.000 şi 2.000 de lei şi foarte puţini, respectiv 3%, vor putea să aloce peste 2.000 de lei, restul fiind nehotărâţi.

Comentarii

loading...