13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVin americanii! Începe cea mai amplă desfășurare de forțe de după “Războiul...

Vin americanii! Începe cea mai amplă desfășurare de forțe de după “Războiul Rece”

Forțele Terestre ale Armatei Române vor fi implicate în desfășurarea exercițiului „Defender Europe 20”, care va fi organizat în Europa de Statele Unite, în cadrul Operațiunii „Atlantic Resolve”.

Această decizie a fost anunțată în cadrul şedinţei de autoevaluare a Statului Major al Forţelor Tereste (SMFT) pentru anul 2019, ședință desfășurată la data de 16 ianuarie 2020.

“Structuri ale SMFT vor fi implicate şi în activități de instruire multinaționale în marja exercițiului Defender Europe 20, care va fi desfășurat de armata Statelor Unite ale Americii în acest an în Europa, ca parte a Operațiunii Atlantic Resolve”, precizează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Actualul ministru al Apărării, generalul (r) Nicolae Ciucă, explica, încă de la sfârșitul anului trecut, că România trebuie să-și demonstreze capacitatea militară prin participarea ei la această uriașă desfășurare de forțe aliate.

“Exerciţiul este unul de amploare – poate cel mai mare exerciţiu aflat pe planşeta planificatorilor. Am transmis documentele pentru participare, am discutat cu şeful apărării din Polonia, am transmis, de asemenea, scrisoarea de aprobare la nivelul comandantului Forţelor Terestre Americane în Europa, astfel încât anul viitor să putem să avem o participare consistentă, pe măsura nivelului de ambiţie şi pe măsura rolului pe care România îl joacă în tot ceea ce înseamnă deciziile aliate pentru descurajarea şi apărarea Flancului estic al NATO”, preciza Nicolae Ciucă.

Forţele Terestre sunt cea mai numeroasă categorie de trupe ale Armatei României, reprezentând peste 50 la sută din efectivul acesteia. Forțele Terestre au avut în anul 2019 şi vor păstra şi în anul 2020, în ţară, pachete de forţe „în aşteptare”, care vor fi dislocabile la ordin și care vor fi capabile să răspundă şi să se integreze în cadrul unor capabilităţi ale NATO, în vederea executării unor posibile operaţii ale Alianţei. De asemenea, structuri ale Forțelor Terestre Române sunt nominalizate şi se instruiesc ca forţe de rezervă pentru misiuni şi operaţii ale NATO, ONU, UE, OSCE sau de tip coaliţie.

Exercițiul “Defender Europe 20” se va desfăşura în perioada februarie – august 2020, cu participarea a circa 37.000 de militari, dintre care 29.000 vor aparține Statelor Unite. Iar dintre americani, 20.000 vor fi trimiși în Europa special pentru acest exercițiu, a declarat, acum câteva zile, generalul Sean Bernabe, adjunctul șefului de stat major al Forțelor Terestre ale SUA (US Army) din Europa. Trupele din SUA vor ajunge mai întâi în Germania, de unde vor fi trimise, pe cale terestră, în Polonia și în cele trei state baltice. Formațiuni militare ale Statelor Unite vor fi trimise, de asemenea, în țări din Peninsula Scandinavă, precum și în Georgia – pe litoralul estic al Mării Negre. Rolul României în acest exercițiu nu este deocamdată clarificat, dar este aproape cert că România va facilita transportul trupelor NATO spre Georgia – țară parteneră a Alianței Atlantice, care aspiră să devină membru cu drepturi depline.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă