Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ce arată ancheta demarată după decesul fostului judecător Stan Mustață

Avocatul Poporului anunță că a constatat mai multe nereguli în gestionarea situației lui Stan Mustață, solicitând adoptarea de norme clare cu privire la procedura de transfer a deținuților. Recomandarea este adresată în special Penitenciarului Rahova.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 07.09.2018 - 16:08

Avocatul Poporului Recomandă, între altele, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Penitenciarului Rahova, adoptarea unor norme clare cu privire la procedura de transfer a deţinuţilor, care să vizeze: criteriile de selectare a persoanelor private de libertate în vederea transferului (starea de sănătate, vârsta, perioada rămasă până la liberarea condiţionată), intervalul orar în care poate fi derulată întreaga procedură de transfer, anunţarea persoanei private de libertate, din momentul aprobării transferului, cu indicarea locului şi motivelor de transfer; dispunerea de măsuri cu privire la greşita menţinere în regim închis a persoanei private de libertate Stan Mustaţă; verificarea împrejurării prin care s-a operat eronat regimul de executare în sistemul PMS (Prisoner's Management System), persoana privată de libertate Stan Mustaţă figurând şi după data de 12 martie 2018 la regim închis; luarea măsurilor necesare în vederea efectuării unei reevaluări periodice (6 luni) a persoanelor private de libertate diagnosticate cu afecţiuni cronice, care să includă consultaţii medicale de specialitate şi efectuarea investigaţiilor paraclinice necesare monitorizării evoluţiei bolii; realizarea demersurilor necesare în vederea includerii persoanelor diagnosticate cu afecţiuni medicale cronice în categoria persoanelor vulnerabile care să beneficieze, pe lângă asistenţa medicală adecvată, de suport şi consiliere psihologică pe toată perioada de detenţie, în scopul facilitării adaptării la mediul carceral, a conştientizării riscului şi a consecinţelor refuzului asistenţei medicale.

Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu şi anchetelor efectuate de Avocatul Poporului la Penitenciarele Rahova, Giurgiu şi Jilava după decesul persoanei private de libertate Stan Mustaţă, deţinut în Penitenciarul Rahova şi care a fost transferat către Penitenciarul Giurgiu, iar ulterior către Penitenciarul Jilava.

În cadrul anchetelor efectuate, Avocatul Poporului a constatat, între altele, la Penitenciarul Rahova că deţinutul Stan Mustaţă a fost declarat apt pentru a presta muncă, deşi era cunoscut cu cardiopatie ischemică, insuficienţă renală, diabet şi gută, fiind încadrat la regim alimentar Norma 18 diabetici. De asemenea, nu a fost informat cu privire la faptul că va fi transferat, fiind trezit din somn în jurul orei 2 a.m. şi anunţat să îşi facă bagajele pentru că "va fi pus pe cursă", fără a i se comunica locul şi motivul transferului. Din cauza faptului că s-a operat eronat regimul de executare în sistemul PMS (Prisoner's Management System), deţinutul Stan Mustaţă figurând şi după data de 12 martie 2018 la regim închis în loc de regim semideschis, a fost aprobat şi efectuat transferul la Penitenciarul Giurgiu şi nu la Penitenciarul Jilava, cum era legal. În plus, deşi la data încarcerării persoanei private de libertate Stan Mustaţă, aceasta era diagnosticată cu mai multe afecţiuni cronice, pe perioada detenţiei la Penitenciarul Rahova nu a efectuat niciun fel de investigaţii de laborator, în vederea monitorizării parametrilor biologici, având în vedere că suferea de afecţiuni care necesitau periodic acest lucru (hipertensiune arterială, diabet zaharat, gută, dislipidemie, adenom de prostată etc). Ţinând seama de faptul că persoana privată de libertate Stan Mustaţă era diagnosticată cu multiple afecţiuni cronice şi se afla sub tratament permanent, transferul efectuat în absenţa unei perioade de odihnă adecvate şi cu un mijloc de transport fără condiţii corespunzătoare de microclimat, ar fi putut avea consecinţe asupra stării de sănătate a acesteia.

La Penitenciarul Giurgiu, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că deşi nu era inclus în categoria deţinuţilor vulnerabili, dar având în vedere calitatea de judecător, Stan Mustaţă a fost separat de celelalte persoane private de libertate şi cazat în cadrul Infirmeriei. Totodată, conducerea Penitenciarului Giurgiu a observat imediat, în urma verificării înscrisurilor transmise la realizarea transferului, că persoana privată de libertate Stan Mustaţă execută pedeapsa la regim semideschis si s-a solicitat (în aceeaşi zi) transferul la altă unitate, deoarece regimul semideschis al acestuia nu se încadrează în profilul unităţii. De asemenea, deţinutul Stan Mustaţă a fost trimis la un consult cardiologic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu pentru că, din fişa medicală de la Penitenciarul Rahova, nu rezulta un astfel de consult, deşi era cunoscut cu cardiopatie ischemică.

În cadrul Penitenciarului Jilava, conform constatărilor Avocatului Poporului, la data de 17 iulie 2018, Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a hotărât includerea în categoria persoanelor private de libertate vulnerabile a deţinutului Stan Mustaţă, la constatarea riscului de vulnerabilitate de către membrii personalului. În plus, a fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru a presta muncă şi a fost consultat periodic la Cabinetul medical din cadrul penitenciarului, a fost trimis pentru investigaţii şi analize medicale la unităţi sanitare din afara sistemului penitenciar, i-a fost acordată medicaţie conform prescripţiei.

Comentarii

loading...