Pe 8 iunie, Instanţa Supremă a decis să sesizeze Curtea în legătură cu aspecte de neconstituţionalitate în cazul actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În hotărârea de sesizare a CCR cu privire la actul normativ se arată că mai multe dispoziţii nu întrunesc cele trei cerinţe de calitate care rezultă din art. 1 alin. (5) din Constituţie, şi anume claritate, precizie şi previzibilitate.
“Pct. 5, prin care este introdus art. 381, priveşte ‘regimul detenţiei la domiciliu’. Contrar denumirii (regimul detenţiei la domiciliu) şi contrar exigenţelor constituţionale privind previzibilitatea legii, art. 381 nu cuprinde o reglementare propriu-zisă a regimului detenţiei la domiciliu şi a modalităţii de supraveghere a persoanei condamnate care execută pedeapsa prin detenţie la domiciliu”, se precizează în document.
Conform aceleiaşi surse, unica dispoziţie cu privire la regimul detenţiei la domiciliu este inclusă în art. 381 alin. (3), prin care se stabileşte că prevederile art. 221 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător, însă conţinutul dispoziţiilor art. 221 este incompatibil cu domeniul executării pedepselor.
ÎCCJ constată că se exceptează de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu persoanele condamnate pentru fapte comise “cu violenţă”, sintagmă ce nu permite identificarea, în mod exact, a sferei faptelor exceptate de la executarea pedepsei prin detenţie la domiciliu.
“Astfel, de exemplu, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută în art. 371 Cp se poate săvârşi ‘prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor’, iar referirea la fapte comise ‘cu violenţă’ nu permite desprinderea unei concluzii clare privind includerea sau excluderea faptei prevăzute în art. 371 Cp în/din sfera excepţiilor”, argumentează ÎCCJ.
O altă observaţie se referă la pct. 10 (art. 97), care modifică procedura de acordare a liberării condiţionate, în contradicţie cu dispoziţiile art. 587 din Codul de procedură penală.
“Astfel, prin dispoziţiile art. 97, în forma modificată, competenţa de a dispune liberarea condiţionată este atribuită judecătorului de supraveghere a privării de libertate, iar prin dispoziţiile art. 587 Cpp, nemodificate, liberarea condiţionată este menţinută în competenţa instanţei (judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere). Prin modificarea dispoziţiilor art. 97 din Legea nr. 254/2013 şi menţinerea dispoziţiilor art. 587 Cpp se creează un paralelism legislativ, încălcându-se art. 1 alin. (5) din Constituţie”, se mai arată în sesizare.
