12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCarne cumpărată din magazine şi vopsită cu galben, pentru a fi vândută...

Carne cumpărată din magazine şi vopsită cu galben, pentru a fi vândută ca provenind de la păsări

Doi vânzători au fost amendaţi, în timp ce un al treilea a fugit la vederea oamenilor legii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Matei, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au descoperit, în afara Pieţei Calea Basarabiei din municipiu, două persoane care vindeau carne de pasăre în condiţii igienico-sanitare improprii şi fără a deţine documente de provenienţă a mărfii.

Dincolo de aceste aspect, cei doi vânzători le spuneau cumpărătorilor că păsările comercializate sunt crescute la curte, având şi o culoare specifică, galbenă. Poliţiştii locali, care aveau informaţii că respectiva carne nu provine de la păsări crescute în gospodării proprii, ci din magazine au făcut o probă şi au constatat că, în contact cu apa, aceasta se colora imediat. Mai exact, vânzătorii cumpărau carne de pui din magazine, o vopseau în galben, după care o vindeau la un preţ mai mare, spunând că e carne provenită din păsări crescute natural, la curte.

O cantitate de 12 kilograme de carne de acest gen a fost ridicată în vederea confiscării şi predată unui operator economic autorizat, pentru distrugere. Persoanele în cauză au fost sancţionate cu amendă în valoare de 500 de lei, fiecare. De asemenea, pentru a nu fi sancţionată, la vederea oamenilor legii, o a treia persoană a fugit, abandonând o cantitate de 9,5 kilograme de carne de pasăre.

“Mai mulţi cetăţeni ne-au adus la cunoştinţă că au achiziţionat carne de pasăre, «de curte», însă la momentul preparării au constatat că apa devenea excesiv de galbenă. Pentru a evita astfel de situaţii, recomandăm gălăţenilor să achiziţioneze produse perisabile doar din locuri special amenajate şi autorizate corespunzător”, a declarat Dănuţ Munteanu, şeful Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Biroul Evidenţa Persoanelor.

Cele mai citite

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF. Ghidul poate...

GALERIE FOTO. Mikayla s-a autoproclamat „comoara națională a Canadei”

Cea mai sexy jucătoare de hochei pe gheață din lume, Mikayla Demaiter, și-a captivat cei 3,2 milioane de urmăritori de pe Instagram cu cea...

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). "Miercuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă