7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCarmen Dan: Jandarmeria a identificat sute de protestatari violenți

Carmen Dan: Jandarmeria a identificat sute de protestatari violenți

„Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit în urma violenţelor de săptămâna trecută, fie ei civili sau militari”, a declarat Carmen Dan, la sediul MAI.

Aceasta a anunţat că sunt cercetate 20 persoane, dintre care trei au fost arestate şi două sunt sub control judiciar. Ministrul a mai anunţat că la nivelul ministerului a fost declanşată o verificare internă, în urma căreia au fost identificate 5 fapte de comitere a unor abuzuri împotriva unor persoane care nu au comis violenţe. Dan a adăugat că toate datele obţinute vor fi transmise Parchetului.

Ministrul Afacerilor Interne a anunţat că, în urma violenţelor de la mitingul din 10 august, au fost deschise 21 de dosare penale, dintre care trei cu autor necunoscut. Carmen Dan a anunţat că sunt cercetate 20 persoane, dintre care trei au fos arestate şi două sunt sub control judiciar

„Astăzi mi-a fost prezentat raportul privind evenimentele din data de 10 august, pe care l-am solicitat tuturor structurilor ministerului. Vreau să fie foarte clar de la bun început, acest raport nu are rolul de a stabili vinovăţii. Noi nu suntem o instanţă de judecată. Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor acelora care au avut de suferit, fie civili, fie jandarmi militari. Nu am nicio ezitare să prezint acest raport comisiilor de apărare din Parlament sau în CSAT. Dacă s-a vorbit zilele acestea despre convocarea mea la Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, vă spun că nu am primit nicio invitaţie până în prezent, dar sunt dispusă să particip”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

„Au fost deschise 21 de dosare penale. Sunt cercetate 20 de persoane. Trei au fost arestate, iar două puse sub control judiciar. Poliţia şi Jandarmeria vă asigur că au lucrat în toate aceste zile pentru identificarea persoanelor violente, însă au avut la dispoziţie doar două zile. Luni vom merge la Parchet cu alte informaţii şi date obţinute în aceste zile. Este vorba de aproximativ doi terabiţi de filmări”, a completat Dan.

Ministrul de Interne a anunţat că la nivelul ministerului a fost declanşată o verificare internă, în urma căreia au fost identificate 5 fapte de comitere a unor abuzuri împotriva unor persoane care nu au comis violenţe. Carmen Dan a anunţat că toate datele obţinute vor fi transmise Parchetului.

„Până acum, Jandarmeria a identificat sute de persoane care au comis violenţe. Ele se află acum în proces de identificare. A fost începută o verificare internă şi au fost identificate 5 fapte de comitere a unor abuzuri împotriva unor persoane care nu au comis violenţe. Aceste cercetări vor continua şi vom transmite Parchetului toate datele obţinute.Nu a existat un organizator care să-şi asume responsabilitatea legală. Legea reglementează şi adunările publice spontane, dar nu am fost într-o astfel de situaţie. Acest protest a fost anunţat în spaţiul public şi în mass-media. Acest raport are 90 de file şi e clasificat secret de serviciu. Natura clasificată este dată de faptul că informaţii date vizează date solicitate unor instituţii”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că, din cauza naturii clasificate a raportului, unele date din acesta nu vor fi făcute publice.

Aceasta a anunţat, de asemenea, că informările venite de la serviciile secrete referitoare la mitingul din 10 august au avut caracter general şi nu au arătat o situaţie de criză care, prin complexitate, să ameninţe situaţia politică sau socială.

„În completarea şi sprijinul activităţilor deja derulate de MAI, după protest am solicitat aceloraşi instituţii, date informaţii. În legătură cu activarea Centrul Naţional de Ordine Publică, precizeze că informaţiile primite anterior datei de 10 august nu au dat o situaţie de criză care, prin complexitate, să ameninţe situaţia politică, socială, asa cum prevede Hotărârea 1052/2014”, a declarat Carmen Dan.

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că, din această cauză, nu s-a impus activarea Centrului Naţional de Ordine Publică.

Carmen Dan a precizat că cel care a condus misiunea a fost maiorul Laurenţiu Cazan, care a avut la dispoziţie efective de jandarmi şi din Craiova, Bacău, Constanţa sau Ploieşti.

MAI va trata „în mod echidistant şi fără discriminare” această situaţie, iar Legea se aplică „în mod egal jandarmilor, persoanelor violente şi celor care au instigat la astfel de acţiuni”.

„Urmare a incidentelor petrecute la manifestaţia publică din 10 august, 452 de persoane, dintre care 33 de jandarmi, au necesitat asistenţă medicală la faţa locului. Din totalul persoanelor, 70 au fost transportate la spital, 14 fiind jandarmi, 9 au rămas internate, cel puţin 24 de ore. Dintre cele 9 persoane spitalizate, 3 au fost jandarmi. Asta în condiţiile în care jandarmii au avut mijloace de protecţie proiectate să reziste la diferite tipuri de lovituri. Cei care acuză acum desfăşurarea evenimentelor din 10 august 2018 trebuie să accepte că acţiunile violente ale unora dintre manifestanţi au determinat pierderea caracterului paşnic al adunării publice şi intervenţia forţelor de ordine. Legea se aplică în mod egal jandarmilor, persoanelor violente şi celor care au instigat la astfel de acţiuni. Iar eu vă asigur că Ministerul Afacerilor Interne va trata în mod echidistant şi fără discriminare această situaţie”, a declarat Carmen Dan, duminică, la sediul MAI.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă