7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCadavrul unui taximetrist, descoperit într-o pădure din Timiș. Polițiștii au săltat doi...

Cadavrul unui taximetrist, descoperit într-o pădure din Timiș. Polițiștii au săltat doi suspecți

Cadavrul taximetristului a fost descoperit sâmbătă de către un bărbat într-o pădure de lângă localitatea Sinersig, judeţul Timiş, care a sunat la 112. Imediat, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, dar şi specialişti criminalişti, care au observat că trupul era în stare de putrefacţie şi prezenta urme de violenţă.

În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul era taximetrist de mai mulţi ani în oraşul Lugoj. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 12 spre 13 iunie, bărbatul ar fi plecat din Lugoj pentru a prelua o comandă în comuna Darova, unde a fost aşteptat de doi adolescenţi, de 17 şi 15 ani. După ce s-au urcat în maşină, tânărul de 17 ani a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe taximetrist din spate de mai multe ori în gât şi în zona feţei.

Cei doi adolescenţi au dus cadavrul în pădurea de lângă Sinersig, unde l-au abandonat. S-au urcat din nou în maşină şi au furat tot ce au găsit – telefonul mobil al taximetristului şi aproximativ 200 de lei. Au plecat cu maşina la Timişoara, unde au vândut telefonul mobil, s-au plimbat cu taxiul până au rămas fără benzină, iar apoi l-au abandonat în zona Parcului Copiilor şi s-au întors în comuna Darova.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii din judeţul Timiş au reuşit să-i prindă pe cei doi adolescenţi, care au fost duşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind cercetaţi pentru omor calificat. Tânărul de 17 ani este cercetat şi într-un alt dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă