15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBudăi: Vom elabora o Hotărâre de Guvern pentru a-i ajuta pe cei...

Budăi: Vom elabora o Hotărâre de Guvern pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de tornada din Călăraşi

“Trebuia să avem o reacţie. Aseară am luat legătura cu Agenţia de Plăţi şi Inspecţia Socială. Cei de la ISU ne-au sprijinit şi ne-au zis care sunt treburile acolo. Azi merg iarăşi şi mâine întocmesc situaţia finală pentru a putea prezenta la Guvern şi să discutăm măsurile pe care să le luăm. Am vorbit şi cu doamna premier (Viorica Dăncilă n.r.) şi cu domnul preşedinte Dragnea (preşedintele PSD, Liviu Dragnea n.r.) şi va fi o Hotărâre de Guvern pentru nişte sume de bani. Atât cât putem noi din punct de vedere legal, AJPIS, să dăm, cu titlu de eliminare a excluziunii, să ajutăm aceşti oameni care sunt la necaz. Ne dorim ca săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, să o avem”, a spus Marius Budăi.

Potrivit unor surse oficiale, circa 10-15 gospodării au fost afectate în zonă, una mai grav, iar la restul este vorba doar de dependinţe.

Cele mai citite

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă