3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiBudăi: OUG privind mărirea alocaţiilor va intra în şedinţa de Guvern după...

Budăi: OUG privind mărirea alocaţiilor va intra în şedinţa de Guvern după avizare

„Aşa cum am promis, vineri am redactat împreună cu colegii din minister ordonanţa de urgenţă, am convocat dimineaţă grupul de dialog social, am trimis ordonanţa către Consiliul Economic şi Social şi am trimis-o de asemenea în avizare către ministere. Sperăm ca până mâine să putem obţine toate aceste avize şi să intrăm în şedinţa de guvern cu ea”, a declarat Marius Budăi, luni, la plecarea de la sesiunea ordinară a Asociaţiei Comunelor din România.

Întrebat dacă în textul OUG este prevăzută mărirea alocaţiilor pentru copii de la 1 martie 2019, ministrul Muncii a spus: „Am prevăzut în ordonanţă ca începând cu 1 martie să fie aplicată această majorare”.

Budăi a precizat că şi copiilor cu dizabilităţi ar urma să li se aplice majorarea alocaţiilor.

„Era vorba de copiii cu dizabilităţi între 2 şi 18 ani şi ulterior, dacă urmează anumite studii, până la 26 de ani, dar vorbim între 2 şi 18 ani, nu erau cuprinse (…) şi am rearanjat sumele, am recalculat şi am asigurat şi majorarea pentru ei, am propus în text majorarea şi pentru ei de la 200 la 300 de lei”, a declarat ministrul Muncii.

Întrebat dacă va fi nevoie de alocări suplimentare la rectificarea bugetară pentru aplicarea acestor măsuri, Budăi a spus: „Deocamdată, ordonanţa nu poate fi scrisă într-un alt mod decât ceea ce e prevăzut ca amendament la Legea bugetului, dar, cu siguranţă, dacă vor fi situaţii şi va fi necesar să suplimentăm fondurile la rectificare, o vom face”.

Cele mai citite

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă