11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBudăi: În opinia colegilor din opoziţie, pensionarii sunt nişte asistaţi social

Budăi: În opinia colegilor din opoziţie, pensionarii sunt nişte asistaţi social

El declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că, în cazul în care actualele partide de opoziţie ar ajunge la guvernare, ar putea fi eliminate majorările de pensii prevăzute a se acorda în 2020 şi 2021.

“Am văzut cum categorii de persoane din România sunt luate la ţintă permanent de colegii noştri din opoziţie. O primă categorie o reprezintă pensionarii. Am văzut că pensionarii şi faptul că noi plătim pensiile şi le majorăm în continuare, în opinia colegilor din opoziţie înseamnă că pensionarii sunt nişte asistaţi social. Condamn clar astfel de declaraţii. Am văzut că vor veni la guvernare şi nu vor să mai continue implementarea Legii pensiilor care prevede majorări consistente atât în 2020, cât şi în 2021. Din contră, prin ultimele declaraţii ale susţinătorilor, că ei nu mai au curaj să iasă public, spun că ar trebui să introducem impozitul în procent mai mare pe pensii, pe salarii, pe tot ce înseamnă mediul de afaceri. Asta înseamnă o tăiere de pensii mascată, pentru că nu mai au curajul să vină cu acel 15% din 2010, ci vor veni cu o impozitare progresivă”, a afirmat Budăi.

Acesta nu este de acord nici cu declaraţiile opoziţiei legate de îngheţarea salariilor în sistemul bugetar sau de faptul că “toţi bugetarii sunt praf la locul de muncă”.

Cele mai citite

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

PSD va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

PSD va valida candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei în forurile statutare, conform declarațiilor liderului partidului, premierul Marcel Ciolacu, făcute marți. Ciolacu și Firea...
Ultima oră
Pe aceeași temă