Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Exit Poll Europarlamentare 2019. Ora 21:00

Bucureștiul va avea Poliția Animalelor

Direcţia Centrul Istoric şi Serviciul Poliţia Animalelor vor fi înfiinţate în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat joi de CGMB.

Share

Rl online 0 comentarii

18.10.2018 - 21:06

"Elementul de noutate al acestei organigrame este faptul că apar două noi structuri pe care, la ora actuală, dezvoltarea şi evenimentele care se succed le impun. E vorba de Poliţia Animalelor, o structură pe care Municipalitatea nu a avut-o. Iar a doua structură, în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului UE, se cheamă Poliţia Centrului Istoric, o structură care se va ocupa exclusiv de Centrul Istoric, din toate punctele de vedere: trafic, ordine şi linişte publică, salubritate, control pe partea de risc seismic, faţade, risc seismic II şi tot ce trebuie", a declarat Daniel Răşică, director general al Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, citează Agerpres.

El a adăugat că în baza noii hotărâri se desfiinţează trei posturi de director general adjunct, care "se suprapuneau în totalitate în atribuţiuni cu directorii executivi pe care îi aveau în subordine".

Consilierul municipal ALDE Tudor Tim Ionescu a reamintit, în cadrul şedinţei, că înfiinţarea Poliţiei Animalelor este una dintre măsurile prevăzute în Strategia pentru protecţia şi bunăstarea animalelor în municipiul Bucureşti, adoptată în unanimitate de CGMB pe 27 aprilie 2017.

"Este extrem de utilă această Poliţie a animalelor. În acest moment nu există o astfel de structură în ţară. A existat pentru o perioadă de un an, în subordinea ANSVSA, dar a fost doar pe hârtie şi după aceea a fost desfiinţată, pentru că practic nu a avut niciun fel de rezultate şi cred că Poliţia Locală poate să fie imboldul şi poate să dea semnalul la nivel naţional, de ce nu, pentru reînfiinţarea acestui departament, care înseamnă de fapt specializarea unor poliţişti locali, care şi acum au în atribuţii, conform art. 6, lit. e), să sancţioneze şi să intervină dacă există o nerespectare a legislaţiei în zona protecţiei animalelor. Este un lucru extrem de cerut de cetăţenii Municipiului Bucureşti", a spus el.

Conform anexei proiectului de hotărâre, Direcţia Centrul Istoric va avea în subordine Serviciul Ordine Publică Centrul Istoric (52 de posturi), Biroul Sesizări Centrul Istoric (şase posturi) şi Compartimentul Supraveghere şi Control (6 posturi). De asemenea, Direcţia Centrul Istoric va avea un director executiv şi un director executiv adjunct.

Totodată, în cadrul Direcţiei Siguranţă şi Ordine Publică va fi înfiinţat Serviciul Poliţia Animalelor, alături de Serviciul Ordine şi Linişte Publică, Monitorizare Obiective, Serviciul Circulaţie Rutieră şi Serviciul Patrulare Parcuri. Serviciul Poliţia Animalelor va avea nouă posturi, dintre care: un şef serviciu, un inspector şi şapte poliţişti locali.

Comentarii

loading...