Potrivit inițiativei, directorul SIS va fi numit de Parlament la propunerea președintelui Republicii Moldova, așa cum a fost și până la sfârșitul anului 2016, scrie radiochișinău.md.
Autorii proiectului, deputații socialiști, susțin că în 2016, cu puțin timp înainte de învestirea lui Igor Dodon în funcția de președinte, reducerea atribuțiilor șefului statului în domeniul securității a fost nemotivată.
„Astfel, la nivel de propunere a candidaturii va trebui să participe președintele, iar la nivel de decizie finală – să participe Parlamentul”, a declarat președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco.
Și Serviciul de Protecție și Pază de Stat se va subordona președintelui Republicii Moldova.