19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiBraşov: Administratorul adăpostului unde au fost găsite cadavre de câini, reţinut

Braşov: Administratorul adăpostului unde au fost găsite cadavre de câini, reţinut

“Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan.

Autorităţile au ajuns joi, 17 ianuarie, la adăpostul canin, după ce Poliţia Locală din Prejmer a fost sesizată în acest sens. La faţa locului au fost găsite peste 20 de cadavre de câini, cu toate că depozitul adăpostului era plin de mâncare pentru animale. Începând de joi, poliţiştii au încercat să dea de urma bărbatului. Acesta a fost găsit duminică, la domiciliul din municipiul Braşov, după ce un vecin a apelat 112, pentru a reclama faptul că pe scara blocului unde locuieşte era zarvă. Echipajul care s-a deplasat la faţa locului l-a găsit pe bărbat în locuinţa sa şi l-a condus la Secţia 5 de Poliţie Braşov, unde a fost audiat.

Cele mai citite

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Liderul ATP a rămas fără antrenor. Djokovic l-a concediat pe Goran Ivanisevic

După începutul dezamăgitor de sezon, în care nu a reușit să cucerească niciun titlu, tenismenul sârb Novak Djokovic a luat o decizie radicală și...
Ultima oră
Pe aceeași temă