15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiUPDATE. Bărbat suspectat că a folosit o armă în trafic, reținut la...

UPDATE. Bărbat suspectat că a folosit o armă în trafic, reținut la frontieră

UPDATE ora 13.34 Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și plasat în arestul preventiv.

„Întrucât, imediat după săvârşirea faptei, a fost solicitat consemnul la frontiera de stat a României, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bărbatul, de 32 de ani, din localitatea Breasta, bănuit că ar fi săvârşit infracţiunile de tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a fost identificat şi reţinut în punctul de trecere a frontierei Nădlac”, precizează IPJ Dolj, citat de Agerpres.

Acesta a fost preluat de la Nădlac de o escortă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, care l-au condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor.

Un tânăr de 25 de ani a ajuns la spital cu o plagă împuşcată la antebraţul stâng, după ce, în urma unei coliziuni care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă între două autoturisme, pe o stradă din Craiova, un pasager al uneia dintre maşinile implicate a tras cu un pistol trei focuri asupra celuilalt autovehicul.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că şoferul maşinii respective s-ar fi şicanat în trafic cu un alt conducător auto, între cele două vehicule având loc o coliziune. După coliziune, unul dintre pasagerii unuia dintre autoturisme ar fi tras cu un pistol trei focuri de armă către cealaltă maşină. În urma incidentului, unul dintre cei care se aflau în autovehiculul abandonat s-a deplasat la spital pentru îngrijiri medicale, având o plagă împuşcată la antebraţul stâng, acesta fiind în afara oricărui pericol”, au precizat reprezentanţii Biroului de presă al IPJ Dolj.

Tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, în afara sediului Secţiei 2 Poliţie Craiova, unde se aflau rudele persoanei împuşcate, ar mai fi avut loc un incident: doi bărbaţi, care nu aveau legătură cu primul eveniment şi care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, au adresat injurii şi expresii jignitoare la adresa acestora fără un motiv concret şi au fost aruncate sticle în direcţia persoanelor respective, fără a exista însă victime. Cei doi bărbaţi au fost conduşi la secţie, unde le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice.

Cele mai citite

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă