Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bacău: Incendiu puternic la un han

Un incendiu puternic s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri la un han din comuna Oituz, pompierii intervenind timp de câteva ore pentru lichidarea focului, iar paznicul imobilului a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II pe faţă şi pe mâini.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 04.07.2018 - 09:57

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, la faţa locului au intervenit şase echipaje de stingere cu tot atâtea autospeciale de lucru cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi Grupa Operativă a instituţiei.

"În urma incendiului au ars acoperişul clădirii, pereţi din lemn şi bunuri din interior pe o suprafaţă de aproximativ 600 metri pătraţi. Echipajul SMURD a preluat o persoană de 52 de ani, paznicul clădirii, care a suferit arsuri de gradul II la nivelul feţei şi al membrelor superioare", au declarat reprezentanţii ISU Bacău.

Conform primelor date oferite de ISU Bacău, incendiul s-a produs din cauza unui cablu electric suprasolicitat.

Comentarii

loading...