Avocatul Poporului a precizează că îngrădirea dreptului de vizită, implicit suspendarea dreptului la vizită, afectează relaţia deţinuţilor cu familiile şi reduce rolul incluziunii sociale post-liberare. “Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 101 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, apreciind că acestea sunt de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 11, art. 26 şi art. 53 din Constituţie referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, respectiv restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, raportate la art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, motivat de faptul că nu păstrează un just echilibru între interesele concurente, anume: interesul statului în legătură cu ordinea publică, dar şi interesul persoanei de a-i fi garantată viaţa intimă, familială şi privată”, se arată într-un comunicat.
Potrivit sursei menţionate, demersul Avocatului Poporului are drept finalitate punerea în acord a legislaţiei interne în domeniul sancţiunilor disciplinare aplicate deţinuţilor cu reglementările europene şi internaţionale: Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Regulile penitenciare Europene şi Ansamblul de reguli minime ale Naţiunilor Unite privind tratamentul deţinuţilor, care stabilesc că sancţiunile disciplinare sau măsurile restrictive nu presupun interzicerea contactelor cu familia.
Cunoscând aceste tendinţe europene şi internaţionale, Avocatul Poporului îşi exprimă opinia că includerea dreptului de a primi vizite în categoria drepturilor care pot fi îngrădite şi implicit aplicarea sancţiunii disciplinare constând în suspendarea dreptului la vizită afectează relaţia deţinuţilor cu familiile şi reduc rolul incluziunii sociale post-liberare a persoanelor private de libertate, precizează sursa citată.
Mai mult, arată Avocatul Poporului, articolul 39 din Ansamblul de reguli minime ale Naţiunilor Unite pentru tratamentul deţinuţilor (Regulile Nelson Mandela) stabileşte că administraţia penitenciarelor trebuie să asigure proporţionalitatea între sancţiunea disciplinară şi încălcarea pentru care a fost stabilită sancţiunea şi trebuie să ţină evidenţa tuturor sancţiunilor disciplinare impuse.
“Or, în condiţiile în care chiar şi abaterile disciplinare uşoare, săvârşite în mod repetat, pot atrage aplicarea sine die a măsurii suspendării dreptului la vizită, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării dreptului la viaţă intimă, familială şi privată capătă caracterul unei îngrădiri permanente a exercitării acestuia, cu consecinţa încălcării cerinţelor constituţionale ale articolul 53 din Legea fundamentală”, afirmă Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului consideră că, astfel cum este reglementată, măsura suspendării dreptului la vizite nu respectă principiul proporţionalităţii, deoarece, în activitatea sa, desfăşurată ca Mecanism pentru Prevenirea Torturii, a constatat că sancţiunea constând în suspendarea dreptului de a primi vizite are o pondere foarte mare, în condiţiile în care apare, în mod uzual, corelarea acesteia cu suspendarea altor drepturi.
“Potrivit principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională – justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Astfel, în vederea realizării testului de proporţionalitate, trebuie, mai întâi, să se stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată şi dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporţionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim”, mai arată sursa citată.
Avocatul Poporului apreciază că măsura suspendării dreptului la vizită, ca sancţiune disciplinară, nu apare ca fiind proporţională cu scopul legitim urmărit din perspectiva relaţiei existente între interesul general invocat şi cel individual.
