16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAvocatul Poporului îi cere lui Vela baza legală potrivit căreia polițiștii pot...

Avocatul Poporului îi cere lui Vela baza legală potrivit căreia polițiștii pot patrula în civil

“Vă adresăm rugămintea să ne comunicaţi actul normativ care stă la baza luării acestor măsuri. (…) Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 republicată privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, scopul principal care trebuie urmărit de Poliţia Română este cel de prevenire a săvârşirii de fapte antisociale şi în subsidiar de reprimare a acestora”, a transmis Avocatul Poporului.

Conform solicitării postate pe site-ul instituţiei, Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului stipulează că portul uniformei constituie regula.

Avocatul Poporului mai precizează că Ordinul nr. 82/2018 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul Administraţiei şi Internelor nr. 236/2009 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor prevede că aceştia poartă în mod obligatoriu, în timpul programului de lucru, uniforma de reprezentare, de serviciu sau echipamentul specific, stabilit prin normele de echipare, conform misiunilor şi activităţilor specifice desfăşurate la birou sau în teren.

Potrivit Avocatului Poporului, Legea nr. 218/2002 obligă poliţistul care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, este în ţinută civilă să îşi facă, în prealabil, cunoscută calitatea prin prezentarea verbală a numelui şi prenumelui, a unităţii de poliţie din care face parte, precum şi a legitimaţiei de serviciu sau a insignei.

“Solicitarea noastră are în vedere necesitatea preîntâmpinării situaţiilor în care unele persoane îşi pot aroga calitatea de poliţist pentru a obţine foloase materiale, precum şi importanţa respectării de către agenţii de poliţie a prevederilor din actele normative mai sus menţionate”, explică sursa citată.

Avocatul Poporului precizează că s-a sesizat din oficiu în acest caz ca urmare a informaţiilor apărute în presă.

Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a anunţat, marţi, că Poliţia Română, alături de Poliţia Locală, intensifică activităţile de verificare a respectării normelor privind combaterea COVID-19, urmând ca şi poliţişti în civil să fie implicaţi în acest demers.

Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă