7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiAudierile de la Comisia de cultură - amânate

Audierile de la Comisia de cultură – amânate

“Ieri (luni – n.r.) am fost anunţaţi de la cabinetul domnului ministru Breaz că nu poate participa la această şedinţă, deoarece astăzi (marţi – n.r.), la ora 12,00, este chemat la primul-ministru pentru a avea o discuţie cu reprezentanţii unor instituţii culturale, din subordinea Ministerului Culturii, pe speţa lipsei fondurilor sau situaţia existentă în aceste instituţii din punct de vedere financiar. Rămâne să avem o discuţie ulterioară cu el, o să îi propun ca mâine, când avem o nouă şedinţă, dacă îi permite agenda, să participe şi domnia sa, cu toate că am senzaţia că mâine este şedinţă de Guvern. O să vedem când putem să avem această întrevedere”, a spus preşedintele Comisiei de cultură, Gigel Ştirbu.

Deputatul PSD Beatrice Tudor a propus ca audierile să se amâne pentru că la o astfel de şedinţă trebuie să participe şi ministrul Culturii.

Membrii comisiei au decis, prin vot, să se amâne audierile cu o săptămână.

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, şi managerul Muzeului Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, Luis Ovidiu Popa, au fost invitaţi, marţi, la audieri, la Comisia de cultură de la Camera Deputaţilor, în legătură cu o suprafaţă de teren care aparţine instituţiei muzeale şi pe care ar vrea să o preia ministerul.

Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...
Ultima oră
Pe aceeași temă